Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 227 din 6 iulie 2018
Monitorul Oficial 631 bis din 30 Iulie 2019 (M. Of. 631 bis/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 22 iulie 2019 prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 bis din 30 iulie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.212 din 22 iulie 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 631 din 30 iulie 2019.──────────1. obiectivul schemei de minimis1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 687 din 20 August 2019 (M. Of. 687/2019)
ORDIN nr. 2.227 din 12 august 2019 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) "Decont de taxă pe valoarea adăugată" EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 687 din 20 august 2019
Având în vedere art. 323 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor publice comunicat prin adresa nr. 783.838 din 9.08.2019,în temeiul art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă modelul şi conţinutul formularului (300) „decont de taxă pe valoarea adăugată“, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2formularul ...
Monitorul Oficial 652 din 06 August 2019 (M. Of. 652/2019)
DECIZIA nr. 20 din 15 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 6 august 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
DECIZIA nr. 19 din 15 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 6 august 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 651 din 06 August 2019 (M. Of. 651/2019)
DECIZIA nr. 20 din 20 mai 2019 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2019
Dosar nr. 227/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 646 din 05 August 2019 (M. Of. 646/2019)
ORDIN nr. 168 din 24 iulie 2019 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de investigaţie în domeniul energiei privind funcţionarea pieţei angro de energie, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2017 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 5 august 2019
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) lit. y) şi art. 10 alin. (1) lit. b) şi alin. (6) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 alin. (1) şi (2) din regulamentul (ue) nr. 1.227/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie,în temeiul prevederilor art. 90 şi 189 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ...
Monitorul Oficial 594 din 19 Iulie 2019 (M. Of. 594/2019)
DECIZIA nr. 392 din 5 iunie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental "gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 19 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 589 din 18 Iulie 2019 (M. Of. 589/2019)
LEGE nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1sistemul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismuluiart. 1(1) prezenta lege instituie cadrul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, care include, fără a se limita la acestea, următoarele categorii de autorităţi şi instituţii:a) organele de urmărire penală;b) autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii de reglementare, informare şi control în domeniu, precum unitatea de informaţii financiare a româniei, autorităţi cu atribuţii de control financiar/fiscal sau autorităţi cu atribuţii de control fiscal, autoritatea vamală;c) organe de stat specializate în activitatea de ...
Monitorul Oficial 586 din 17 Iulie 2019 (M. Of. 586/2019)
DECIZIE nr. 892 din 8 iulie 2019 privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizaţiei de funcţionare a Societăţii V.P. INVESTMENTS - INSURANCE BROKER - S.R.L. şi radierea acesteia din Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 17 iulie 2019
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în bucureşti, splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile art. 3 lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu ...
DECIZIA nr. 12 din 8 aprilie 2019 referitoare la recursul în interesul legii privind sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau "de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel", în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 17 iulie 2019
Dosar nr. 42/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie, ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...








