Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 188 din 18 noiembrie 1999
Monitorul Oficial 863 din 23 Decembrie 2010 (M. Of. 863/2010)
DECIZIE nr. 1.610 din 15 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2009, in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 23 decembrie 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi al art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, la data de 23 noiembrie 2010, un grup de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al alianţei politice psd+pc a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, ...
Monitorul Oficial 852 din 20 Decembrie 2010 (M. Of. 852/2010)
LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 dreptul la asigurãri sociale este garantat de stat şi se exercitã, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2 sistemul public de pensii se organizeazã şi funcţioneazã având ca principii de bazã:a) principiul unicitãţii, potrivit cãruia statul organizeazã şi garanteazã sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;b) principiul obligativitãţii, potrivit cãruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile ...
Monitorul Oficial 821 din 08 Decembrie 2010 (M. Of. 821/2010)
DECIZIE nr. 271 din 7 decembrie 2010 privind constatarea suspendarii, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Cirnu (Serbanescu) Ana Magdalena, consilier de solutionare a contestatiilor in domeniul achizitiilor publice in cadrul Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor EMITENT: GUVERNUL - PRIMUL-MINISTRU PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 8 decembrie 2010
Având în vedere cererea doamnei cîrnu (Şerbãnescu) ana magdalena, consilier de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice în cadrul consiliului naţional de soluţionare a contestaţiilor, înregistratã sub nr. 5/8.865 din 16 noiembrie 2010,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, art. 261 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 337/2006, cu modificãrile şi completãrile ...
Monitorul Oficial 808 din 03 Decembrie 2010 (M. Of. 808/2010)
DECIZIE nr. 1.204 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 3 decembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...
Monitorul Oficial 773 din 18 Noiembrie 2010 (M. Of. 773/2010)
DECIZIE nr. 1.224 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) si ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 18 noiembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorvalentina bãrbãţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 753 din 11 Noiembrie 2010 (M. Of. 753/2010)
DECIZIE nr. 1.188 din 30 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 si 77 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 164 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 11 noiembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe ...
Monitorul Oficial 729 din 02 Noiembrie 2010 (M. Of. 729/2010)
DECIZIE nr. 246 din 29 octombrie 2010 privind numirea domnului Decebal Lohan in functia publica de secretar general in cadrul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica EMITENT: GUVERNUL - PRIMUL-MINISTRU PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 2 noiembrie 2010
Având în vedere adresa nr. 124/2010 a comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici, prin care se propune numirea în funcţiile publice corespunzãtoare categoriei înalţilor funcţionari publici a candidaţilor admişi în urma concursului susţinut în data de 11 octombrie 2010, în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 12 lit. b), art. 18 alin. (2), art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 62 alin. (1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza prevederilor art. ...
Monitorul Oficial 714 din 26 Octombrie 2010 (M. Of. 714/2010)
LEGE nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. icodul de procedură civilă, republicat în monitorul oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:"1^1 în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv;"2. la articolul 20, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"2. când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină."3. după articolul ...
Monitorul Oficial 705 din 22 Octombrie 2010 (M. Of. 705/2010)
DECIZIE nr. 1.154 din 28 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) raportate la cele ale art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 22 octombrie 2010
Augustin zegrean - preşedinte aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor mircea Ştefan minea - judecãtor iulia antoanella motoc - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas ...








