Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 177 din 3 februarie 2009
Monitorul Oficial 877 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 877/2010)
LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.art. 2(1) dispoziţiile prezentei legi se aplică:a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv parlamentul, administraţia prezidenţială, autoritatea judecătorească, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, ...
Monitorul Oficial 863 din 23 Decembrie 2010 (M. Of. 863/2010)
DECIZIE nr. 1.610 din 15 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2009, in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 23 decembrie 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi al art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, la data de 23 noiembrie 2010, un grup de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al alianţei politice psd+pc a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, ...
Monitorul Oficial 852 din 20 Decembrie 2010 (M. Of. 852/2010)
LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 dreptul la asigurãri sociale este garantat de stat şi se exercitã, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.art. 2 sistemul public de pensii se organizeazã şi funcţioneazã având ca principii de bazã:a) principiul unicitãţii, potrivit cãruia statul organizeazã şi garanteazã sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;b) principiul obligativitãţii, potrivit cãruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile ...
Monitorul Oficial 832 din 13 Decembrie 2010 (M. Of. 832/2010)
HOTARARE nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 13 decembrie 2010
Având în vedere nota nr. 32.744 din 29 octombrie 2010 privind proiectul regulamentului privind organizarea şi desfãşurarea activitãţilor specifice curţii de conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activitãţi,în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicatã, şi ale art. 5 pct. 5.10 din regulamentul propriu al plenului curţii de conturi, aprobat prin hotãrârea nr. 23 din 19 noiembrie 2008,în temeiul prevederilor art. 59 din legea nr. 94/1992, republicatã,plenul curţii de conturi, întrunit în şedinţa din data de 4 noiembrie 2010, adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã regulamentul ...
Monitorul Oficial 824 din 09 Decembrie 2010 (M. Of. 824/2010)
DECIZIE nr. 1.240 din 7 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 211 alin. (1) si (1^1) si art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 9 decembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 807 din 03 Decembrie 2010 (M. Of. 807/2010)
LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (*republicata*) privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 3 decembrie 2010
___________*) republicatã în temeiul dispoziţiilor art. v din legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, a codului de procedurã civilã şi a codului de procedurã penalã al româniei, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouã numerotare.legea nr. 47/1992 a mai fost republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 643 din 16 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificatã prin legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 809 din 03 Decembrie 2010 (M. Of. 809/2010)
REGULAMENT din 10 noiembrie 2010 de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 809 din 3 decembrie 2010
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.134 din 10 noiembrie 2010, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 809 din 3 decembrie 2010.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1definiţii(1) În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:a) lege - legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;b) regulament - regulamentul de aplicare a legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;c) osim - oficiul de stat pentru invenţii şi mărci;d) bopi - buletinul oficial de proprietate industrială pe hârtie sau în format electronic, publicat şi pe pagina web a osim;e) ompi - organizaţia mondială de proprietate intelectuală;f) gazeta ompi - ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...
Monitorul Oficial 772 din 18 Noiembrie 2010 (M. Of. 772/2010)
DECIZIE nr. 1.129 din 23 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza a doua din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 18 noiembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorvalentina bãrbãţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 743 din 08 Noiembrie 2010 (M. Of. 743/2010)
DECIZIE nr. 1.292 din 14 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 8 noiembrie 2010
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din codul ...








