Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 160 din 15 martie 2012
Monitorul Oficial 120 din 04 Martie 2013 (M. Of. 120/2013)
METODOLOGIE din 27 decembrie 2012 avand ca obiect punctul de vedere comun al organismelor de gestiune colectiva cu privire la metodologia privind remuneratia datorata artistilor interpreti sau executanti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica a fonogramelor de comert/fonogramelor publicate in scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum si/sau a prestatiilor artistice din domeniul audiovizual, in scop ambiental si lucrativ, si tabelele cuprinzand drepturile patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti pentru fonograme si pentru audiovizual si ale producatorilor de fonograme EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 4 martie 2013
1. prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înţelege persoana fizică autorizată (pfa, af etc.) sau persoana juridică care deţine ori foloseşte cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spaţii închise ori deschise, în care sunt instalate sau deţinute aparate sau orice alte mijloace mecanice, electronice, digitale, cum ar fi aparatură de redare a înregistrărilor sonore, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor ori imaginilor însoţite de sunet.2.1. utilizatorii care comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ...
DECIZIE nr. 192 din 27 decembrie 2012 privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 7 pronuntate la data de 6 iulie 2012 privind stabilirea formei finale a Metodologiei avand ca obiect punctul de vedere comun al organismelor de gestiune colectiva cu privire la metodologia privind remuneratia datorata artistilor interpreti sau executanti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica a fonogramelor de comert/fonogramelor publicate in scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum si/sau a prestatiilor artistice din domeniul audiovizual, in scop ambiental si lucrativ, si tabelele cuprinzand drepturile patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti pentru fonograme si pentru audiovizual si ale producatorilor de fonograme, prin gestiune colectiva obligatorie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 529 din 31 iulie 2012, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 132/2012 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 4 martie 2013
RomÂniacurtea de apel bucureŞti - secŢia a ix-a civilĂŞi pentru cauze privind proprietatea intelectualĂ,conflicte de muncĂ Şi asigurĂri socialesediul: splaiul independenţei nr. 5, sectorul 4, bucureştidosar nr. 6.328/2/2012obiect: drept de autor şi drepturi conexe decizia civilĂ nr. 192a/27.12.2012prin decizia civilă nr. 192a din 27 decembrie 2012, pronunţată de curtea de apel bucureşti - secţia a ix-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 6.328/2/2012, care priveşte apelurile formulate de apelanţii asociaţia pentru drepturile producătorilor de fonograme din românia (adpfr), asociaţia română pentru artişti interpreţi sau executanţi (araiex) şi centrul român pentru administrarea ...
DECIZIE nr. 14 din 12 februarie 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 192A din 27 decembrie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 7 pronuntate la data de 6 iulie 2012 privind stabilirea formei finale a Metodologiei avand ca obiect punctul de vedere comun al organismelor de gestiune colectiva cu privire la metodologia privind remuneratia datorata artistilor interpreti sau executanti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica a fonogramelor de comert/fonogramelor publicate in scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum si/sau a prestatiilor artistice din domeniul audiovizual, in scop ambiental si lucrativ, si tabelele cuprinzand drepturile patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti pentru fonograme si pentru audiovizual si ale producatorilor de fonograme, prin gestiune colectiva obligatorie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 529 din 31 iulie 2012, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 132/2012 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 4 martie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:articol unic se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă nr. 192a din 27 decembrie 2012 a curţii de apel bucureşti - secţia ...
Monitorul Oficial 118 din 01 Martie 2013 (M. Of. 118/2013)
NORMA nr. 1 din 2013 privind modificarea si completarea Normei nr. 3/2011 pentru intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale individuale pentru entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 1 martie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 16, 21, 21^1, 22, art. 23 lit. b) şi f) şi ale art. 24 lit. o) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (6) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 20 din ...
HOTARARE nr. 2 din 20 februarie 2013 pentru aprobarea Normei nr. 1/2013 privind modificarea si completarea Normei nr. 3/2011 pentru intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale individuale pentru entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 1 martie 2013
În baza notei de fundamentare a direcţiei reglementare şi autorizare, înregistrată la serviciul secretariat consiliu din cadrul comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private cu numărul 47 din 15 februarie 2013 cu privire la proiectul normei privind modificarea şi completarea normei nr. 3/2011 pentru întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale individuale pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de comisia de supraveghere a sistemului de pensii private,în urma deliberărilor din cadrul şedinţei din data de 20 februarie 2013,în conformitate cu prevederile legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile legii ...
Monitorul Oficial 72 din 04 Februarie 2013 (M. Of. 72/2013)
LEGE nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicata*) notarilor publici si a activitatii notariale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 4 februarie 2013
---------*) republicată în temeiul art. vii din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 386 din 8 iunie 2012, şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 52 din 23 ianuarie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 732 din 18 octombrie 2011, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- legea nr. 60/2012 privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului ...
Monitorul Oficial 46 din 21 Ianuarie 2013 (M. Of. 46/2013)
ORDIN nr. 8 din 12 ianuarie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind recunoasterea organismelor private de inspectie si certificare a produselor agricole sau alimentare si de supraveghere a activitatii organismelor private de inspectie si certificare a produselor agricole ori alimentare ce au dobandit protectia indicatiilor geografice (I.G.P.), a denumirilor de origine (D.O.P.) si a specialitatilor traditionale garantate (S.T.G.) EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 21 ianuarie 2013
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale de industrie alimentară nr. 87.171 din 23 octombrie 2012,în baza prevederilor art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 828/2007 privind înfiinţarea sistemului de protecţie a indicaţiilor geografice şi denumirilor de origine ale produselor agricole şi produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 134/2008 privind specialităţile tradiţionale garantate ale produselor agricole şi produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri ...
Monitorul Oficial 792 din 26 Noiembrie 2012 (M. Of. 792/2012)
GHID din 19 noiembrie 2012 privind aplicarea sistemului TVA la incasare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 noiembrie 2012
I. aspecte reglementate prin legislaţia fiscalăpentru a oferi o imagine comprehensivă necesară aplicării de către contribuabili a sistemului tva la încasare, acest ghid reuneşte prevederile legale din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), din normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare (normele metodologice), din ordonanţa guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobată cu modificări prin legea nr. 208/2012 (ordonanţa guvernului nr. 15/2012), precum şi din ordine ale preşedintelui agenţiei naţionale de ...
ORDIN nr. 1.519 din 19 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ghidului privind aplicarea sistemului TVA la incasare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 noiembrie 2012
În baza prevederilor pct. 16^2 alin. (24) din normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1se aprobă ghidul privind aplicarea sistemului tva la încasare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2referirile la codul fiscal din ghidul privind aplicarea sistemului tva la încasare reprezintă referiri la legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu ...
Monitorul Oficial 780 din 20 Noiembrie 2012 (M. Of. 780/2012)
DECIZIE nr. 198 din 8 noiembrie 2012 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 20 noiembrie 2012
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:articol unicse publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă nr. 121a din 13 septembrie 2012 a curţii de apel bucureşti - secţia a ...








