Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 136 din 30 martie 2010
Monitorul Oficial 271 din 11 Aprilie 2016 (M. Of. 271/2016)
REGULAMENT din 10 martie 2016 de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 11 aprilie 2016
Titlul idispoziţii generaleart. 1scopul reglementăriiprezentul regulament stabileşte modul de aplicare a legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, denumită în continuare lege.art. 2definirea unor expresiiÎn înţelesul prezentului regulament următorii termeni se definesc astfel:a) loc de deţinere - penitenciarele cu regim de maximă siguranţă, închis, semideschis sau deschis, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele educative, centrele de detenţie, centrele de arestare preventivă şi secţiile speciale de arestare preventivă din subordinea administraţiei naţionale a penitenciarelor, precum şi centrele de reţinere şi arestare preventivă din ...
Monitorul Oficial 258 din 06 Aprilie 2016 (M. Of. 258/2016)
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 din 6 aprilie 2016
Dosar nr. 23/2015┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││ │curţi de casaţie şi ││livia doina │justiţie, ││stanciu │preşedintele completului ││mirela │- preşedintele secţiei ││sorina │penale ...
Monitorul Oficial 190 din 14 Martie 2016 (M. Of. 190/2016)
DECIZIE nr. 51 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 14 martie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din codul de ...
Monitorul Oficial 179 din 10 Martie 2016 (M. Of. 179/2016)
ORDIN nr. 829 din 23 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor privind accesul operatorilor economici la aplicaţiile EMCS-RO de control al mişcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize şi de depunere online a declaraţiilor privind situaţia achiziţiilor şi livrărilor de produse accizabile EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 10 martie 2016
În aplicarea prevederilor art. 2 din ordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 1.136/2014 pentru aprobarea instrucţiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic (e-da) utilizând aplicaţia emcs-ro-mişcări de control al mişcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize şi a prevederilor art. 2 din ordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 26/2011 pentru aprobarea instrucţiunilor privind depunerea online a declaraţiilor privind situaţia achiziţiilor şi livrărilor de produse accizabile utilizând aplicaţia emcs-ro stocuri, cu modificările şi completările ulterioare,pentru punerea în aplicare a cerinţelor comisiei europene referitoare la implementarea unui sistem informatic comun, bazat pe schimburi de ...
Monitorul Oficial 124 din 17 Februarie 2016 (M. Of. 124/2016)
DECIZIE nr. 829 din 3 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi a anexelor nr. 2 şi nr. 3b la lege EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 124 din 17 februarie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. ...
Monitorul Oficial 107 din 11 Februarie 2016 (M. Of. 107/2016)
DECIZIE nr. 36 din 23 noiembrie 2015 privind calculul despăgubirilor cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, coroborat cu art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 11 februarie 2016
Dosar nr. 1.749/1/2015ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şifiscal - preşedintele completuluililiana vişan - judecător la secţia de contencios administrativ şifiscal - judecător-raportorcarmen ilie - judecător la secţia de contencios administrativ şifiscaliuliana măiereanu - judecător la secţia de contencios administrativ şifiscaliuliana rîciu - judecător la secţia de contencios administrativ şifiscalrodica voicu - judecător la secţia de contencios administrativ şifiscaleugenia marin - judecător la secţia de contencios administrativ şifiscalsimona marcu ...
Monitorul Oficial 97 din 09 Februarie 2016 (M. Of. 97/2016)
DECIZIE nr. 32 din 19 octombrie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind personalul plătit din fonduri publice EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 9 februarie 2016
Dosar nr. 1.329/1/2015*font 9*judecător iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţiejudecător lavinia curelea - preşedintele secţiei i civilejudecător roxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civilejudecător ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscaldragu creţu - judecător în cadrul secţiei i civileflorentin sorin drăguţ ...
Monitorul Oficial 87 din 05 Februarie 2016 (M. Of. 87/2016)
DECIZIE nr. 730 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 87 din 5 februarie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 ...
Monitorul Oficial 82 din 04 Februarie 2016 (M. Of. 82/2016)
DECIZIE nr. 725 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 82 din 4 februarie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din legea nr. 53/2003 - codul muncii şi ale legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de elvira alexandrescu, elena gălii, diana (grigore) hîrtopan, mioara grecu, viorica ioniţă, gheorghe pădurariu, elena stan, viorica stan, dorina daniela stratulat, ducu nicolae tănasă, alexandrina spaitu, grăpina carp, prin sindicatul liber "educaţia" din galaţi, în dosarul nr. 6.107/121/2014 al tribunalului galaţi - secţia i civilă ...
Monitorul Oficial 71 din 01 Februarie 2016 (M. Of. 71/2016)
DECIZIE nr. 748 din 4 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), (1^2) şi (1^4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 1 februarie 2016
1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), (1^2) şi (1^4) din legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de academia română în dosarul nr. 1.461/240/2009 al judecătoriei haţeg - secţia civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.195d/2014.2. dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 26 ...








