Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 126 din 7 martie 2013
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 357 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 357/2013)
DECIZIE nr. 188 din 2 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte intre profesionisti EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de ...
Monitorul Oficial 352 din 14 Iunie 2013 (M. Of. 352/2013)
DECIZIE nr. 153 din 12 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali si ale art. 69 alin. (5) teza finala din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 14 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
DECIZIE nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 347 din 12 Iunie 2013 (M. Of. 347/2013)
DECIZIE nr. 230 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea si completarea art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei si exercitarea dreptului de regres al statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 12 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 338 din 10 Iunie 2013 (M. Of. 338/2013)
DECIZIE nr. 125 din 7 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) si (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 10 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 318 din 03 Iunie 2013 (M. Of. 318/2013)
DECIZIE nr. 103 din 28 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36 si ale art. 37 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 3 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu ...
Monitorul Oficial 317 din 31 Mai 2013 (M. Of. 317/2013)
DECIZIE nr. 106 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte intre profesionisti EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 31 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 ...
Monitorul Oficial 315 din 31 Mai 2013 (M. Of. 315/2013)
DECIZIE nr. 176 din 28 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 6 si art. 392 alin. 1 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 31 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 292 din 22 Mai 2013 (M. Of. 292/2013)
DECIZIE nr. 181 din 28 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 22 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu ...








