Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 118 din 11 aprilie 2002
Monitorul Oficial 119 din 04 Mai 2016 (M. Of. 119/2016)
REGULAMENT (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (Text cu relevanţă pentru SEE) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 119 din 4 mai 2016
Modificat prin rectificare, jo l 127, 23.5.2018, p. 2 (2016/679) parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 16,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,având în vedere avizul comitetului economic şi social european *1),având în vedere avizul comitetului regiunilor *2),hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară *3),întrucât:(1) protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal este un drept fundamental. articolul 8 alineatul (1) din carta drepturilor fundamentale a uniunii europene ("carta") şi articolul 16 alineatul (1) din tratatul privind funcţionarea ...
Monitorul Oficial 477 bis din 27 Iunie 2016 (M. Of. 477 bis/2016)
NORME METODOLOGICE din 21 iunie 2016 de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017*) EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 bis din 27 iunie 2016 ────────── *) Aprobate de Ordinul nr. 763/377/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 27 iunie 2016. ──────────
Anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - anamneză, examen clinic şi tratament - se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical ...
NORME METODOLOGICE din 22 iunie 2016 de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017*) EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 bis din 27 iunie 2016 ────────── *) Aprobate de Ordinul nr. 763/377/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 27 iunie 2016. ──────────
Anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - anamneză, examen clinic şi tratament - se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical ...
Monitorul Oficial 481 din 28 Iunie 2016 (M. Of. 481/2016)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 (*republicat*) Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 481 din 28 iunie 2016
──────────*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 432 din 9 iunie 2016, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994 şi a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 277 din 12 aprilie 2016.──────────cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis de preşedintele româniei, în conformitate cu prevederile constituţiei româniei, republicată.art. 2(1) până la ...
Monitorul Oficial 477 din 27 Iunie 2016 (M. Of. 477/2016)
ORDIN nr. 377 din 21 iunie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 27 iunie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. vvv 988 din 21 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.193 din 21 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...
ORDIN nr. 763 din 22 iunie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 27 iunie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. vvv 988 din 21 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.193 din 21 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...
Monitorul Oficial 399 din 26 Mai 2016 (M. Of. 399/2016)
DECIZIE nr. 8 din 4 aprilie 2016 referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. b) raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 19^1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 113/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, referitor la baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj, respectiv dacă aceasta include şi ajutorul acordat cu ocazia pensionării, şi compensaţia pentru concediul de odihnă neefectuat la încetarea raporturilor de muncă EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2016
Dosar nr. 582/1/2016iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţieşi justiţie - preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţieia ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contenciosadministrativ şi fiscalsimona lala cristescu ...
Monitorul Oficial 398 din 25 Mai 2016 (M. Of. 398/2016)
DECIZIE nr. 119 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 3 - art. 1^2 lit. b) pct. (ii) ale articolului unic din Legea nr. 38/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 25 mai 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 3 - art. 1^2 lit. b) pct. (ii) ale articolului unic din legea nr. 38/2014 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară, excepţie ridicată de robert florin fetcu în dosarul nr. 23.118/196/2014 al judecătoriei brăila - secţia civilă şi care formează obiectul dosarului nr. 1.017d/2015 al curţii constituţionale.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura ...
Monitorul Oficial 384 din 20 Mai 2016 (M. Of. 384/2016)
DECIZIE nr. 117 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 20 mai 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31^1 ...
Monitorul Oficial 342 din 05 Mai 2016 (M. Of. 342/2016)
LEGE nr. 72 din 28 aprilie 2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 342 din 5 mai 2016
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale al avocaţilor se exercită în condiţiile prezentei legi prin sistemul unic, propriu şi autonom de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.art. 2sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor este organizat şi funcţionează în conformitate cu următoarele principii fundamentale:a) principiul autonomiei, principiu care, potrivit prezentei legi, stă la baza administrării de sine stătătoare a sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor;b) principiul unicităţii, potrivit căruia sistemul de ...








