Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 419 din 5 noiembrie 2009
Monitorul Oficial 164 din 28 Februarie 2020 (M. Of. 164/2020)
DECIZIA nr. 802 din 3 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 164 din 28 februarie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 147 din 25 Februarie 2020 (M. Of. 147/2020)
DECIZIA nr. 1 din 20 ianuarie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) şi art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 147 din 25 februarie 2020
Dosar nr. 1.676/1/2019 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a ││ │ii-a civile ...
Monitorul Oficial 87 din 06 Februarie 2020 (M. Of. 87/2020)
DECIZIA nr. 614 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 87 din 6 februarie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1005 din 13 Decembrie 2019 (M. Of. 1005/2019)
DECIZIA nr. 633 din 15 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1005 din 13 decembrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 940 din 22 Noiembrie 2019 (M. Of. 940/2019)
DECIZIE nr. 81 din 29 octombrie 2019 privind încetarea concesiunii acordate prin Licenţa de concesionare nr. 21.543/2018 pentru explorarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Livada-Est, judeţul Cluj, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială TRF SORT - S.R.L., aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 5/2019 pentru aprobarea licenţelor de concesionare pentru explorare acordate în urma concursului public de oferte - Runda 97/2018 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 940 din 22 noiembrie 2019
Având în vedere:- art. 34 lit. a) şi art. 37 alin. (1) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale. integrare europeană nr. 301.004 din 21.10.2019 privind verificarea îndeplinirii condiţiilor legale şi propunerea de aprobare a anulării,în temeiul art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare, preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezenta decizie.art. 1concesiunea minieră de explorare a nisipului şi pietrişului din perimetrul livada-est, judeţul cluj, convenită prin licenţa de concesionare nr. 21.543/2018, aprobată ...
Monitorul Oficial 890 din 04 Noiembrie 2019 (M. Of. 890/2019)
DECIZIE nr. 82 din 29 octombrie 2019 privind încetarea concesiunii acordate prin Licenţa de concesionare nr. 21.577/2018 pentru explorarea resurselor de minereuri de metale feroase şi minereuri de metale neferoase, în perimetrul Valea Iohanului, judeţul Caraş-Severin, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială HUMINTRADE - S.R.L., aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 5/2019 pentru aprobarea licenţelor de concesionare pentru explorare acordate în urma concursului public de oferte - Runda 97/2018 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 890 din 4 noiembrie 2019
Având în vedere:- art. 34 lit. a) şi art. 37 alin. (1) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale. integrare europeană nr. 300.993 din 17.10.2019 privind verificarea îndeplinirii condiţiilor legale şi propunerea de aprobare a anulării,în temeiul art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezenta decizie.art. 1concesiunea minieră de explorare a resurselor de minereuri de metale feroase şi minereuri de metale neferoase în perimetrul valea iohanului, judeţul caraş-severin, ...
Monitorul Oficial 862 din 25 Octombrie 2019 (M. Of. 862/2019)
DECIZIA nr. 466 din 29 iulie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 857 din 23 Octombrie 2019 (M. Of. 857/2019)
DECIZIA nr. 429 din 4 iulie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (4) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 857 din 23 octombrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 678 din 14 August 2019 (M. Of. 678/2019)
DECIZIA nr. 290 din 7 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 678 din 14 august 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
Monitorul Oficial 640 din 02 August 2019 (M. Of. 640/2019)
DECIZIA nr. 212 din 9 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 640 din 2 august 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...