Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 387 din 20 octombrie 2011

‹‹ Pagina 20 din 30

Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)

 LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...

Monitorul Oficial 898 din 03 Decembrie 2015 (M. Of. 898/2015)

 DECIZIE nr. 20 din 5 octombrie 2015 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015

Dosar nr. 13/2015iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi   justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civilăroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civilăionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ   şi fiscalmirela sorina popescu - preşedintele secţiei penalecezar hîncu - judecător ...

Monitorul Oficial 881 din 25 Noiembrie 2015 (M. Of. 881/2015)

 STRATEGIA NAŢIONALĂ din 27 octombrie 2015 în domeniul achiziţiilor publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 25 noiembrie 2015

──────────aprobată prin hotărârea guvernului nr. 901 din 27 octombrie 2015, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 881 din 25 noiembrie 2015.──────────cuprinsintroducerestructura strategieiinformaţii generale relevantecadrul juridic, priorităţi şi politici existentedefinirea problemelora. cadrul legislativb. deficienţele sistemului instituţionalc. procesul de achiziţie publicăd. Întărirea capacităţii administrative a autorităţilor contractantee. monitorizare şi supervizareobiectivea. obiectivul generalb. obiective specificeprincipii generaledirecţii de acţiunerezultatele politicilor publice1. calitatea cadrului legislativ, inclusiv evaluarea opţiunilor de transpunere a noilor directive în legislaţia naţională2. coerenţa globală şi eficienţa sistemului instituţional3. regularitatea şi calitatea procesului de achiziţii publice4. capacitatea autorităţilor contractante, cu accent pe profesionalizare şi aspecte de integritate5. funcţiile de monitorizare şi ...

Monitorul Oficial 870 din 20 Noiembrie 2015 (M. Of. 870/2015)

 DECIZIE nr. 667 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 426 lit. a) din acelaşi cod şi ale art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 20 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin mihail grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) şi art. 431 alin. (1) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de societatea "aei investment industry" - s.r.l. din bucureşti în dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al curţii de apel bucureşti - secţia a ii-a penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 417 d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent referă asupra faptului că, în acest dosar, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

Monitorul Oficial 871 din 20 Noiembrie 2015 (M. Of. 871/2015)

 DECIZIE nr. 646 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 20 noiembrie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi ...

Monitorul Oficial 854 din 17 Noiembrie 2015 (M. Of. 854/2015)

 DECIZIE nr. 649 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 17 noiembrie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 ...

Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)

 CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...

 LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...

Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)

 LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015

────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...

Monitorul Oficial 555 din 27 Iulie 2015 (M. Of. 555/2015)

 DECIZIE nr. 387 din 27 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 27 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din ordonanţa de ...

‹‹ Pagina 20 din 30
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016