Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 331 din 22 octombrie 2009
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)
REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...
ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...
Monitorul Oficial 361 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 361/2013)
DECIZIE nr. 182 din 2 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 18 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 214 din 16 Aprilie 2013 (M. Of. 214/2013)
DECIZIE nr. 123 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vanzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 16 aprilie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 24 ianuarie 2013, a reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află excepţia de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 114 din 28 Februarie 2013 (M. Of. 114/2013)
DECIZIE nr. 13 din 22 ianuarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 teza intai din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, precum si ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) si art. 46 alin. (1), (12) si (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 28 februarie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 326 din 26 Octombrie 2012 (M. Of. 326/2012)
TRATAT din 25 martie 1957 privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 326 din 26 octombrie 2012
Preambulmaiestatea sa regele belgienilor, preŞedintele republicii federale germania, preŞedintele republicii franceze, preŞedintele republicii italiene, alteŢa sa regalĂ marea ducesĂ de luxemburg, maiestatea sa regina ŢĂrilor de jos*1)---------*1) republica bulgaria, republica cehă, regatul danemarcei, republica estonia, irlanda, republica elenă, regatul spaniei, republica cipru, republica letonia, republica lituania, republica ungară, republica malta, republica austria, republica polonă, republica portugheză, românia, republica slovenia, republica slovacă, republica finlanda, regatul suediei şi regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord au devenit de atunci membre ale uniunii europene.deciŞi să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între naţiunile europene,deciŞi să asigure, printr-o acţiune comună, progresul ...
Monitorul Oficial 826 din 10 Decembrie 2012 (M. Of. 826/2012)
DECIZIE nr. 853 din 18 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 alin. (1) lit. b) si art. 109 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 10 decembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 ...
Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...
Monitorul Oficial 729 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 729/2012)
HOTARARE nr. 1.005 din 17 octombrie 2012 privind organizarea si functionarea Garzii Nationale de Mediu EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 29 octombrie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. v din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 58/2012 privind modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului şi pădurilor,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. i dispoziţii generaleart. 1 (1) garda naţională de mediu, denumită în continuare gnm, este instituţie publică şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.(2) gnm este un corp specializat de inspecţie şi control, iar comisarii sunt funcţionari publici cu statut specific care pot lua măsuri ...








