Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 311 din 4 octombrie 2011

‹‹ Pagina 35 din 43

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 720 din 12 Octombrie 2011 (M. Of. 720/2011)

DECIZIE din 12 aprilie 2011 cu privire la Cererea nr. 128/04 introdusa de Gheorghe David si alte cereri impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 12 octombrie 2011

(a se vedea anexa pentru alte cereri)curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã la 12 aprilie 2011 într-o camerã compusã din jan sikuta, preşedinte, ineta ziemele, kristina pardalos, judecãtori, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,având în vedere cererile enumerate în anexã, depuse la 8 noiembrie 2003, 25 mai 2004, 5 mai 2005, 6 iunie 2006 şi, respectiv, la 4 aprilie 2007,luând în considerare declaraţiile prezentate de guvernul pârât solicitând curţii sã radieze cererile de pe rol şi eventualul rãspuns al reclamanţilor la acele declaraţii,dupã ce a deliberat în acest sens, pronunţã urmãtoarea decizie: În faptreclamanţii sunt cetãţeni români, ...

Monitorul Oficial 706 din 06 Octombrie 2011 (M. Of. 706/2011)

DECIZIE nr. 877 din 28 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 6 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 668 din 20 Septembrie 2011 (M. Of. 668/2011)

DECIZIE nr. 760 din 7 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 lit. a) si b), art. 4 alin. (3) si (4), art. 7-11 si art. 13 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 4 alin. (4), art. 8 lit. a) şi ...

Monitorul Oficial 662 din 16 Septembrie 2011 (M. Of. 662/2011)

DECIZIE nr. 752 din 7 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 si art. 215 alin. 5 din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 16 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtortudorel toader - judecãtoroana cristina puicã - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din codul penal, excepţie ridicatã de gheorghe banhazi în dosarul nr. 6.136/111/2004 al curţii ...

Monitorul Oficial 612 din 30 August 2011 (M. Of. 612/2011)

DECIZIE nr. 843 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 30 august 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...

DECIZIE nr. 759 din 7 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) si art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 30 august 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 24/2008 privind ...

Monitorul Oficial 556 din 04 August 2011 (M. Of. 556/2011)

DECIZIE nr. 929 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 4 august 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului ...

Monitorul Oficial 528 din 27 Iulie 2011 (M. Of. 528/2011)

DECIZIE nr. 546 din 28 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 27 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol ...

Monitorul Oficial 523 din 25 Iulie 2011 (M. Of. 523/2011)

DECIZIE nr. 867 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 25 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol ...

‹‹ Pagina 35 din 43
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016