Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 292 din 2 decembrie 2008
Monitorul Oficial 18 din 11 Ianuarie 2016 (M. Of. 18/2016)
DECIZIE nr. 754 din 5 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale anexelor nr. 2 şi 3b la lege, precum şi a Legii nr. 63/2011 în ansamblul său EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexei nr. 2 la lege, excepţie ridicată de lelia ciobanu în dosarul nr. 5.525/63/2014 al curţii de apel craiova - secţia i civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 312d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor. procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune ...
Monitorul Oficial 977 din 30 Decembrie 2015 (M. Of. 977/2015)
HOTĂRÂRE nr. 1.000 din 23 decembrie 2015 privind faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislaţiei în vigoare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 30 decembrie 2015
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. unic(1) faptele sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale şi de cele care privesc disciplina financiară pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabilului sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, hotărârea guvernului nr. 31/2003 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea ordonanţei guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 92 ...
Monitorul Oficial 941 din 19 Decembrie 2015 (M. Of. 941/2015)
LEGEA nr. 339 din 18 decembrie 2015 bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 941 din 19 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2016 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2016art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 944 din 21 Decembrie 2015 (M. Of. 944/2015)
LEGE nr. 331 din 16 decembrie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 21 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. i legea nr. 122/2006 privind azilul în românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 alineatul (1), după litera b) se introduc două noi litere, literele b^1) şi b^2), cu următorul cuprins:"b^1) solicitant care necesită garanţii procedurale speciale - solicitant de protecţie internaţională a cărui capacitate de a beneficia de drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de prezenta lege este limitată ca urmare a unor circumstanţe individuale care se pot datora, ...
Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)
LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...
Monitorul Oficial 901 din 04 Decembrie 2015 (M. Of. 901/2015)
DECIZIE nr. 29 din 21 septembrie 2015 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nr. 285/2010 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 4 decembrie 2015
Dosar nr. 1.925/1/2015judecător iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţiejudecător lavinia curelea - preşedintele secţiei i civilejudecător roxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civilejudecător ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalflorentin sorin drăguţ - judecător la secţia i civilăelena floarea ...
Monitorul Oficial 808 din 30 Octombrie 2015 (M. Of. 808/2015)
DECIZIE nr. 582 din 29 septembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 30 octombrie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) ...
Monitorul Oficial 773 din 16 Octombrie 2015 (M. Of. 773/2015)
DECIZIE nr. 12 din 25 mai 2015 referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 24 noiembrie 2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la o chestiune de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 773 din 16 octombrie 2015
Dosar nr. 479/1/2015┌────────┬─────────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei de ││ionel │contencios administrativ şi ││barbă │fiscal - preşedintele ││ │completului │├────────┼─────────────────────────────┤│rodica │- judecător la secţia de ││voicu │contencios administrativ şi ││ │fiscal - judecător-raportor │├────────┼─────────────────────────────┤│zoiţa │- judecător la secţia ...
Monitorul Oficial 756 din 09 Octombrie 2015 (M. Of. 756/2015)
STRATEGIE din 16 septembrie 2015 naţională pentru competitivitate 2015-2020 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 9 octombrie 2015
Septembrie 2015cuprins1. introducere2. informaţii generale relevante privind contextul competitiv al româniei2.1. cadrul macroeconomic2.2. rolul investiţiilor străine2.3. sectoare economice cu potenţial competitiv2.4. dimensiunea teritorială a competitivităţii2.5. analiza swot3. politici şi cadrul juridic existente4. viziunea strategiei naţionale pentru competitivitate5. priorităţi strategice6. monitorizarea şi evaluarea6.1. principii generale cu privire la rolul strategiei în realizarea obiectivelor de dezvoltare economică6.2. monitorizarea6.3. evaluarea7. etape ulterioare şi instituţii responsabile1. introducerestrategia naţională pentru competitivitate (snc) reprezintă un document strategic al ministerului economiei, comerţului şi turismului elaborat prin consultări atât cu mediul privat, cât şi cu ministerele de linie (în special cu ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministerul educaţiei ...
HOTĂRÂRE nr. 775 din 16 septembrie 2015 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru competitivitate 2015-2020 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 9 octombrie 2015
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 11 lit. f) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă strategia naţională pentru competitivitate 2015-2020, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul economiei, comerţului şi turismului, mihai tudose ministrul finanţelor publice, eugen orlando teodorovici ministrul energiei, întreprinderilor mici şimijlocii şi mediului de afaceri, andrei dominic gerea ministrul afacerilor externe, bogdan lucian aurescu ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, sevil shhaideh ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, rovana plumb ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, sorin mihai cîmpeanu ministrul fondurilor europene, marius nica ministrul pentru ...