Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 75 din 3 martie 2025
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 697 bis din 14 Iulie 2021 (M. Of. 697 bis/2021)
ANEXĂ din 30 iunie 2021 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 697 bis din 14 iulie 2021
──────────conţinută de ordinul nr. 1.098/647/2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 697 din 14 iulie 2021.──────────1. la anexa nr. 1, după poziţia 269 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 270-272, cu următorul cuprins:"┌───┬────────┬─────────────────────────┐│nr.│cod │denumire ││ │protocol│ │├───┼────────┼─────────────────────────┤│ │ │pancreatinum ...
Monitorul Oficial 572 din 04 Iunie 2021 (M. Of. 572/2021)
DECIZIE nr. 718 din 3 iunie 2021 privind sancţionarea cu amendă şi retragerea aprobării acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară domnului Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, în calitate de membru al directoratului Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 572 din 4 iunie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 lit. a) şi d), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi ale art. 21^2 alin. (1) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de ...
Monitorul Oficial 1284 din 23 Decembrie 2020 (M. Of. 1284/2020)
PROGRAM DE GUVERNARE din 23 decembrie 2020 pentru 2020-2024 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1284 din 23 decembrie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 31 din 23 decembrie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1284 din 23 decembrie 2020.──────────partidul naţional liberal, alianţa usr plus, uniunea democrată maghiară din româniaministerul finanŢelorguvernul coaliţiei susţine un nou model de dezvoltare sustenabilă, axat pe investiţii, stimularea şi dezvoltarea capitalului, creşterea competitivităţii companiilor româneşti şi transformarea digitală a economiei şi administraţiei, eficientizarea cheltuielilor statului şi combaterea sărăciei.viziune pe termen mediuÎn următorii patru ani vor continua acţiunile în vederea reducerii decalajelor faţă de economiile statelor din europa de vest, prin stimularea capitalului românesc, investiţii strategice în infrastructură, educaţie, sănătate, inovare şi digitalizare. în contextul ...
Monitorul Oficial 553 din 26 Iunie 2020 (M. Of. 553/2020)
ORDIN nr. 4.474 din 9 iunie 2020 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "postliceal", domeniul "sănătate şi asistenţă pedagogică", calificările profesionale "asistent medical generalist" şi "asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală FEG din municipiul Slobozia EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 26 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor ...
Monitorul Oficial 548 din 25 Iunie 2020 (M. Of. 548/2020)
ORDIN nr. 4.479 din 9 iunie 2020 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "preşcolar" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Dr. Luca" din municipiul Brăila EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 548 din 25 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale ...
ORDIN nr. 4.475 din 9 iunie 2020 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu Program Prelungit "Happy Junior" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 548 din 25 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor ...
Monitorul Oficial 547 din 25 Iunie 2020 (M. Of. 547/2020)
ORDIN nr. 4.473 din 9 iunie 2020 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă" din municipiul Sebeş EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 25 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor ...
Monitorul Oficial 543 din 24 Iunie 2020 (M. Of. 543/2020)
ORDIN nr. 4.472 din 9 iunie 2020 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Montessori School of Iaşi" din municipiul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 543 din 24 iunie 2020
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor ...
Monitorul Oficial 541 din 24 Iunie 2020 (M. Of. 541/2020)
ORDIN nr. 4.471 din 9 iunie 2020 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ "postliceal", domeniul "sănătate şi asistenţă pedagogică", calificarea profesională "asistent medical de farmacie" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila" din municipiul Târgu Jiu EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 24 iunie 2020