Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 121 din 2 martie 2021
Monitorul Oficial 1259 din 31 Decembrie 2021 (M. Of. 1259/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1259 din 31 decembrie 2021
Ca urmare a adoptării de către comisia europeană şi parlamentul european a noului pachet „energie curată pentru toţi cetăţenii“, prin care s-a revizuit cadrul european de politică energetică şi au fost adoptate o serie de reglementări necesare derulării procesului de tranziţie către o energie curată, fiind incluse prevederi legislative care au scopul de a contribui la implementarea uniunii energetice, la crearea unui cadru care să permită şi să ducă la obţinerea de beneficii concrete pentru cetăţeni, la crearea de locuri de muncă, creştere economică şi investiţii în plan energetic, respectiv directiva (ue) 2019/944 a parlamentului european şi a consiliului din ...
Monitorul Oficial 1253 din 30 Decembrie 2021 (M. Of. 1253/2021)
DECIZIA nr. 642 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1253 din 30 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1239 din 28 Decembrie 2021 (M. Of. 1239/2021)
DECIZIA nr. 731 din 4 noiembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, în ansamblul său, şi, în special, a dispoziţiilor art. II pct. 2 din actul normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1239 din 28 decembrie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1229 din 27 Decembrie 2021 (M. Of. 1229/2021)
LEGE nr. 310 din 23 decembrie 2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 din 27 decembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege reglementează prevenirea şi combaterea dopajului în sport.(2) conform reglementărilor convenţiei împotriva dopajului, adoptată, în cadrul consiliului europei, la strasbourg la 16 noiembrie 1989, ratificată prin legea nr. 171/1998, ale convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul conferinţei generale a organizaţiei naţiunilor unite pentru educaţie, Ştiinţă şi cultură, la paris la 19 octombrie 2005, acceptată prin legea nr. 367/2006, şi ale codului mondial antidoping, denumit în continuare cod, elaborat de agenţia mondială anti-doping, denumită în continuare wada, se interzice dopajul în sport din raţiuni de natură etică şi medicală.(3) ...
Monitorul Oficial 1221 din 23 Decembrie 2021 (M. Of. 1221/2021)
HOTĂRÂREA din 2 noiembrie 2021 în Cauza S.C. Uzinexport - S.A. împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1221 din 23 decembrie 2021
SecŢia a patra(cererea nr. 15.886/15) strasbourghotărârea este definitivă. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza s.c. uzinexport - s.a. împotriva româniei (nr. 2),curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: tim eicke, preşedinte, faris vehabović, pere pastor vilanova, judecători, şi ilse freiwirth, grefier adjunct de secţie,având în vedere:- cererea (nr. 15.886/15) îndreptată împotriva româniei, prin care o societate comercială de drept român, s.c. uzinexport - s.a. („reclamanta“), a sesizat curtea la 30 martie 2015 în temeiul art. 34 din convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale („convenţia“);– decizia de a aduce prezenta cerere ...
Monitorul Oficial 1185 din 15 Decembrie 2021 (M. Of. 1185/2021)
DECIZIA nr. 78 din 15 noiembrie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu completările ulterioare, în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 se interpretează extensiv, în sensul că se ţine seama atât de "expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate", cât şi de criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1185 din 15 decembrie 2021
Dosar nr. 2.079/1/2021┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│cristina │- judecător la secţia i ││truţescu │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mirela vişan │- judecător la secţia i ││ │civilă ...
Monitorul Oficial 1159 din 07 Decembrie 2021 (M. Of. 1159/2021)
DECIZIA nr. 546 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi 23 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi ale art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1159 din 7 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1153 din 03 Decembrie 2021 (M. Of. 1153/2021)
DECIZIA nr. 730 din 2 noiembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1153 din 3 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1139 din 26 Noiembrie 2021 (M. Of. 1139/2021)
DECIZIA nr. 484 din 13 iulie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 592 alin. (1) raportate la cele ale art. 589 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 26 noiembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1122 din 25 Noiembrie 2021 (M. Of. 1122/2021)
HOTĂRÂRE nr. 42 din 25 noiembrie 2021 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1122 din 25 noiembrie 2021
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 25 noiembrie 2021 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către domnul nicolae-ionel ciucă, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 25 noiembrie 2021,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată, parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă ...