Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
cuantum total din 15 aprilie 2013

‹‹ Pagina 72 din 81

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 510 din 13 August 2013 (M. Of. 510/2013)

DECIZIE nr. 106 A din 3 iulie 2012 privind judecarea cererilor de apel formulate de apelantele Asociatia pentru Drepturile Producatorilor de Fonograme din Romania si Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania impotriva hotararii arbitrale din data de 3 octombrie 2011, emisa de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX A CIVILA SI PT. CAUZE PRIVIND PROP. INTELECTUALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 13 august 2013

Dosar nr. 9.859/2/2011curtea constituită din:preşedinte - melania stanciujudecător - bianca antoaneta scrobgrefier - mihaela lăcătuşupe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelantele asociaţia pentru drepturile producătorilor de fonograme din românia şi uniunea producătorilor de fonograme din românia împotriva hotărârii arbitrale din data de 3 octombrie 2011, emisă de completul de arbitri din cadrul oficiului român pentru drepturile de autor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 744 din 24 octombrie 2011.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă ...

DECIZIE nr. 92 din 17 iulie 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 106 A din 3 iulie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 13 august 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:articol unicse publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă nr. 106 a din 3 iulie 2012 a curţii de apel bucureşti - secţia ...

Monitorul Oficial 389 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 389/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 73 din 26 iunie 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 10 iunie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 26 iunie 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 29 iunie 2013

Având în vedere:- faptul că în data de 26 iunie 2013 prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional s-a aprobat încheierea aranjamentului stand-by de tip preventiv curent;- necesitatea finalizării demersurilor legislative interne concomitent cu finalizarea aranjamentului stand-by de tip preventiv curentşi luând în considerare faptul că aceste elemente constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.articol unicse ratifică scrisoarea de intenţie*) semnată de autorităţile române la bucureşti la 10 iunie 2013, aprobată prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din ...

Monitorul Oficial 373 din 25 Iunie 2013 (M. Of. 373/2013)

 HOTĂRÂRE nr. 377 din 12 iunie 2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 381/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 25 iunie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1), al art. 8 alin. (3) şi al art. 31 şi 32 din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 507/2006 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "autostrada bucureşti-braşov km 0+000-173+300", cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 381/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "construcţia autostrăzii ...

Monitorul Oficial 353 din 14 Iunie 2013 (M. Of. 353/2013)

METODOLOGIE din 30 aprilie 2013 privind acordarea recompenselor pentru persoanele aflate in custodia Administratiei Nationale a Penitenciarelor, pe baza Sistemului de creditare a participarii detinutilor la activitati si programe de educatie, asistenta psihologica si sociala, la activitati lucrative, precum si in situatii de risc EMITENT: ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 iunie 2013

Cap. imetodologia privind acordarea recompenselor persoanelor aflate în custodia administraţiei naţionale a penitenciarelorsecŢiunea 1principii generale de acordare a recompenselorart. 1recompensele constituie un mijloc de individualizare a pedepsei privative de libertate ce se acordă deţinuţilor care şiau format o atitudine corectă faţă de muncă, de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială, printr-o conduită constant pozitivă şi o participare activă la activităţile productive, educative, culturale sau terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sau cele de instruire şcolară şi formare profesională, precum şi în situaţii de risc.art. 2o recompensă poate fi acordată unui deţinut o singură dată în cursul ...

DECIZIE nr. 438 din 30 aprilie 2013 pentru aprobarea Metodologiei privind acordarea recompenselor pentru persoanele aflate in custodia Administratiei Nationale a Penitenciarelor, pe baza Sistemului de creditare a participarii detinutilor la activitati si programe de educatie, asistenta psihologica si sociala, la activitati lucrative, precum si in situatii de risc EMITENT: ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 iunie 2013

Având în vedere prevederile art. 141 alin. (2) din regulamentul de aplicare a legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.897/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor, cu modificările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) şi ale art. 64-71 din legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare,directorul general al ...

Monitorul Oficial 309 din 29 Mai 2013 (M. Of. 309/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 45 din 21 mai 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 12 septembrie 2012, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 28 septembrie 2012, precum si a Scrisorii semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 8 martie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar International din 15 martie 2013, prin care se solicita prelungirea Aranjamentului stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International, de tip preventiv, intrat in vigoare prin Scrisoarea de intentie semnata de autoritatile romane la Bucuresti la 10 martie 2011, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 25 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 29 mai 2013

Având în vedere:- angajamentul guvernului de a continua reformele economice şi financiare în vederea menţinerii stabilităţii economice în contextul global actual al crizei datoriilor suverane şi de a preveni apariţia de blocaje care ar putea afecta echilibrele macroeconomice;- necesitatea coordonării acţiunilor fondului monetar internaţional în ceea ce priveşte aranjamentul stand-by de tip preventiv;- perspectiva finalizării aranjamentului stand-by de tip preventiv până cel târziu la finele primului semestru al anului curent, fapt ce presupune elaborarea unui nou act normativ de ratificare a scrisorii de intenţie ce urmează a fi semnată de către autorităţile române cu acest prilej;- necesitatea finalizării demersurilor legislative ...

Monitorul Oficial 306 din 28 Mai 2013 (M. Of. 306/2013)

ACORD din 18 martie 2013 interprofesional pentru sfecla de zahar recolta anului de comercializare 2013/2014 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 28 mai 2013

Cap. i membrii semnatari ai prezentului acord interprofesional, şi anume:- federaţia cultivatorilor de sfeclă de zahăr din românia, denumită în continuare fcszr;- asociaţia producătorilor de zahăr din sfeclă de zahăr din românia,au încheiat prezentul acord interprofesional, denumit în continuare aip, privind contractarea, producerea, transportul, recepţia şi plata sfeclei de zahăr din recolta anului de comercializare 2013/2014, destinată industrializării.aip a luat în considerare toate regulamentele şi prevederile europene recente în domeniu şi, îndeosebi, regulamentul (ce) nr. 318/2006 al consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului, regulamentul (ce) nr. 967/2006 al comisiei ...

ORDIN nr. 318 din 10 mai 2013 privind recunoasterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahar - recolta anului de comercializare 2013/2014 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 28 mai 2013

Văzând referatul de aprobare nr. 77.179 din 28 martie 2013 al direcţiei generale politici agricole şi strategii,având în vedere prevederile art. 2 pct. 11 lit. (b), art. 6 şi ale anexei ii la regulamentul (ce) nr. 318/2006 al consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului, prevederile art. 50, ale pct. 11 din partea a ii-a a anexei iii şi ale părţii b a anexei iv din regulamentul (ce) nr. 1.234/2007 al consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare ...

‹‹ Pagina 72 din 81
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016