Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
contract cadru din 1 aprilie 2004
Monitorul Oficial 791 din 26 Noiembrie 2010 (M. Of. 791/2010)
METODOLOGIA SI CRITERIILE din 11 noiembrie 2010 de acordare a gradatiei de merit in invatamantul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2010
Cap. iacordarea gradaţiei de merit în învãţãmântul preuniversitarsecŢiunea 1dispoziţii generaleart. 1(1) prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã.(2) În conformitate cu prevederile pct. 6 din anexa nr. ii/1.4 "sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învãţãmânt" la legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, personalul didactic din învãţãmânt beneficiazã de gradaţia de merit, acordatã prin concurs. aceastã gradaţie se acordã pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv al instituţiei de nivel superior şi reprezintã 25% din salariul de bazã. ...
Monitorul Oficial 785 din 24 Noiembrie 2010 (M. Of. 785/2010)
DECIZIE nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) si (2) si ale art. 196 lit. b), e), g), r) si s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale legii in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 24 noiembrie 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi al art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, la data de 23 septembrie 2010, un grup de 55 de deputaţi a solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legii privind sistemul unitar de pensii publice.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 13.853 din 23 septembrie 2010 şi constituie obiectul dosarului nr. 3.867a/2010.aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: cristian mihai adomniţei, marin almãjanu, teodor atanasiu, vasile berci, viorel-vasile buda, daniel-stamate budurescu, cristian buican, mihãiţã ...
Monitorul Oficial 775 din 19 Noiembrie 2010 (M. Of. 775/2010)
ORDIN nr. 163 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea Contractului-cadru pentru transportul titeiului, gazolinei, condensatului si etanului lichid pentru anul 2011 EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 19 noiembrie 2010
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale şi ale art. 5.9 şi 7.2 din anexa la hotãrârea guvernului nr. 793/2002 privind aprobarea acordului petrolier de concesiune a activitãţii de exploatare a sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotãrilor anexe, aferente sistemului, încheiat între agenţia naţionalã pentru resurse minerale şi societatea comercialã "conpet" - s.a. ploieşti, cu modificãrile ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezentul ordin.art. 1se aprobã contractul-cadru pentru transportul ţiţeiului, gazolinei, ...
Monitorul Oficial 722 din 29 Octombrie 2010 (M. Of. 722/2010)
NORMĂ nr. 14 din 14 octombrie 2010 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 7/2007 privind prospectul schemei de pensii private EMITENT: Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 722 din 29 octombrie 2010
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 24 din 14 octombrie 2010, publicată în monitorul oficial nr. 722 din 29 octombrie 2010.──────────În temeiul dispoziţiilor art. 16, 21 şi ale art. 23 lit. f) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 313/2005,având în vedere prevederile art. 11, 12, 13, 15 şi ale art. 16 alin. (1) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,comisia de supraveghere a sistemului de pensii private, denumită în continuare comisie, emite prezenta normă.articol ...
HOTARARE nr. 24 din 14 octombrie 2010 privind aprobarea Normei nr. 14/2010 pentru modificarea si completarea Normei nr. 7/2007 privind prospectul schemei de pensii private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 29 octombrie 2010
În temeiul dispoziţiilor art. 16, 21 şi ale art. 23 lit. f) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005, având în vedere prevederile art. 11, 12, 13, 15 şi ale art. 16 alin. (1) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza notei de fundamentare nr. 2.588 din 11 octombrie 2010 a direcţiei reglementare şi autorizare, prezentatã în cadrul şedinţei consiliului din data de 14 octombrie 2010, comisia de supraveghere ...
Monitorul Oficial 650 din 20 Septembrie 2010 (M. Of. 650/2010)
NORME TEHNICE din 22 aprilie 2010 de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 EMITENT: INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 650 din 20 septembrie 2010
Norme tehnice din 22 aprilie 2010 de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale ministerul finanŢelor publice ministerul administraŢiei Şi internelor institutul naŢional de statisticà publicat În: monitorul oficial nr. 650 din ...
ORDIN nr. 3.241 din 22 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 EMITENT: INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 650 din 20 septembrie 2010
Ordin nr. 3.241 din 22 aprilie 2010 pentru aprobarea normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale nr. 95 din 21 aprilie 2010 ministerul finanŢelor publice nr. 1.998 din 16 iulie 2010 ...
ORDIN nr. 1.998 din 16 iulie 2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 650 din 20 septembrie 2010
Ordin nr. 1.998 din 16 iulie 2010 pentru aprobarea normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale nr. 95 din 21 aprilie 2010 ministerul finanŢelor publice nr. 1.998 din 16 iulie 2010 ...
NORME TEHNICE din 21 aprilie 2010 de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 650 din 20 septembrie 2010
Norme tehnice din 21 aprilie 2010 de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale ministerul finanŢelor publice ministerul administraŢiei Şi internelor institutul naŢional de statisticà publicat În: monitorul oficial nr. 650 din ...
ORDIN nr. 95 din 21 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 650 din 20 septembrie 2010
Ordin nr. 95 din 21 aprilie 2010 pentru aprobarea normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale nr. 95 din 21 aprilie 2010 ministerul finanŢelor publice nr. 1.998 din 16 iulie 2010 ...








