Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
circulara nr 10 din 5 aprilie 2000
Monitorul Oficial 319 din 10 Iulie 2000 (M. Of. 319/2000)
REGULAMENT din 29 iunie 2000 privind descrierea şi acordarea Ordinului Naţional Serviciul Credincios EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 10 iulie 2000
──────────aprobat prin ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 105 din 29 iunie 2000, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 319 din 10 iulie 2000──────────art. 1ordinul naţional serviciul credincios este a doua decoratie în ierarhie, pe timp de pace, şi a treia în ierarhia decoratiilor militare de război. el se acordă atât cetăţenilor români, cat şi celor străini, care au studii superioare, pentru a recompensa serviciile deosebite, civile şi militare, aduse statului român pe timp de pace sau pe timp de război.art. 2prin servicii deosebite se înţelege fapte de conceptie, organizare şi coordonare, astfel:a) apărarea intereselor supreme ale statului român: independenta, suveranitatea, ...
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 29 iunie 2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale Serviciul Credincios EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 10 iulie 2000
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din constituţia româniei şi ale art. 79 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei,guvernul româniei adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.art. 1se reinstituie ordinul naţional serviciul credincios, prevăzut la art. 6 lit. a pct. ii şi la art. 9 lit. a pct. iii din legea nr. 29/2000, aceasta fiind a doua decoratie în ierarhie, pe timp de pace, şi a treia în ierarhia decoratiilor militare de război.art. 2(1) ordinul naţional serviciul credincios poate avea maximum 5.500 de membri grupati în 5 grade, cu însemne diferite pentru civili şi militari.(2) ordinul naţional serviciul credincios ...
Monitorul Oficial 316 din 07 Iulie 2000 (M. Of. 316/2000)
REGULAMENT nr. 2 din 7 aprilie 2000 privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 316 din 7 iulie 2000
În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) şi al art. 50 din legea nr. 101/1998 privind statutul bãncii naţionale a româniei, precum şi al art. 38 alin. 1 şi al art. 45 lit. e) din legea bancarã nr. 58/1998 şi având în vedere prevederile planului de conturi pentru societãţile bancare şi normele metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului bãncii naţionale a româniei nr. 1.418/344/1997, cu modificãrile ulterioare, precum şi ale normelor bãncii naţionale a româniei nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al bãncilor, ...
Monitorul Oficial 85 din 18 Octombrie 1980 (M. Of. 85/1980)
ARANJAMENT INTERNATIONAL din 12 aprilie 1979 privind produsele lactate*) EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 85 din 18 octombrie 1980
------- *) traducere. recunoscind importanta laptelui şi a produselor lactate pentru economia a numeroase tari*1) din punct de vedere al producţiei, comerţului şi consumului, recunoscind necesitatea ca, în interesul reciproc al producãtorilor, al exportatorilor şi al importatorilor, sa se evite excedentele şi lipsurile şi sa se menţinã preţurile la un nivel echitabil, notînd diversitatea şi interdependenta produselor lactate, notînd situaţia pieţei produselor lactate, caracterizatã prin fluctuatii de extrema amploare, ca şi proliferarea mãsurilor, atît la export, cît şi la import, considerind ca ...
DECRET nr. 317 din 14 octombrie 1980 pentru acceptarea unor tratate internationale EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 85 din 18 octombrie 1980
Consiliul de stat al republicii socialiste românia decreteazã: art. 1 se accepta acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului, încheiat la geneva la 12 aprilie 1979. art. 2 se accepta aranjamentul internaţional privind produsele lactate, încheiat la geneva la 12 aprilie 1979. art. 3 se accepta amendamentul la convenţia internationala asupra liniilor de încãrcare, încheiatã la londra la 5 aprilie 1966, adoptat prin rezoluţia a 319 (ix) din 16 noiembrie 1975 a adunãrii organizaţiei maritime consultative interguvernamentale. ...
Monitorul Oficial 156 din 14 Aprilie 2000 (M. Of. 156/2000)
CIRCULARA nr. 10 din 5 aprilie 2000 privind reflectarea unor operatiuni in contabilitate si intocmirea unor situatii financiar-contabile de catre banci EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 14 aprilie 2000
În temeiul prevederilor art. 50 din legea nr. 101/1998 privind statutul bãncii naţionale a româniei, ale art. 58 din legea bancarã nr. 58/1998 şi ale art. 4 din legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, având în vedere prevederile art. 4 din ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului bãncii naţionale a româniei nr. 1.418/344/1997 privind aprobarea planului de conturi pentru societãţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 6 din ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului bãncii naţionale a româniei nr. 1.524/362/1998 privind ...