Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 6 ianuarie 2014
Monitorul Oficial 18 din 11 Ianuarie 2021 (M. Of. 18/2021)
HOTĂRÂRE nr. 3 din 11 ianuarie 2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 1 din 11 ianuarie 2021
Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul sars-cov-2, pe teritoriul româniei la data de 07.01.2021, realizată la nivelul centrului naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei,luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar,în contextul necesităţii creării condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor sistemului naţional de management ...
HOTĂRÂRE nr. 1 din 3 ianuarie 2021 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, reluarea zborurilor din şi către Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi stabilirea unor măsuri pentru persoanele care sosesc din această ţară în România EMITENT: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 1 din 3 ianuarie 2021
Având în vedere persistenţa noii tulpini a virusului sars-cov-2 la nivelul regatului unit al marii britanii şi irlandei de nord, analiza privind măsurile impuse la nivelul celorlalte state membre ale uniunii europene realizată de institutul naţional de sănătate publică, precum şi evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul româniei,luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, atât prin circulaţia virusului pe teritoriul naţional cât şi prin importarea acestuia odată cu revenirea în ţară a persoanelor posibil infectate aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de ...
Monitorul Oficial 37 din 13 Ianuarie 2021 (M. Of. 37/2021)
DECIZIA nr. 481 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 8, art. 29 alin. (1) şi (4) şi ale art. 31 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 37 din 13 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 26 din 11 Ianuarie 2021 (M. Of. 26/2021)
SENTINŢA nr. 37 din 25 iunie 2020 referitoare la acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 26 din 11 ianuarie 2021
Dosar nr. 622/64/2019completul compus din:preşedinte - ioana Ţărmuregrefier - virginia pîslarupentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cererii formulate de reclamanta asociaţia alianţa pentru combaterea abuzurilor în contradictoriu cu pârâtul ministerul mediului, apelor şi pădurilor prin ministru şi intervenienţii asociaţia generală a vânătorilor şi pescarilor sportivi din românia (agvps) şi avps potaissa turda, ajvps teleorman, avps ialomiţa, ajvps călăraşi, ajvps brăila, ajvps vrancea, ajvps mehedinţi, ajvps buzău, ajvps caraş-severin, ajvps maramureş, ajvps olt, ajvps tulcea, avps carei, ajvps botoşani, avps foişorul săveni, avps acvila, ajvps bacău, ajvps galaţi, ajvps gorj, ajvps iaşi, ajvps prahova, ajvps sibiu, ajvps câmpina, ajvps danubius river & valley, ...
Monitorul Oficial 21 din 08 Ianuarie 2021 (M. Of. 21/2021)
DECIZIA nr. 328 din 11 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale prevederilor art. 127 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 21 din 8 ianuarie 2021
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 14 din 07 Ianuarie 2021 (M. Of. 14/2021)
DECIZIE nr. 1.493 din 17 decembrie 2020 privind sancţionarea cu amendă şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare Reasigurare Asimed - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 14 din 7 ianuarie 2021
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi art. 21^2 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii ...
Monitorul Oficial 11 din 06 Ianuarie 2021 (M. Of. 11/2021)
DECIZIA nr. 448 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 din 6 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1310 bis din 30 Decembrie 2020 (M. Of. 1310 bis/2020)
ANEXE din 5 noiembrie 2020 la Hotărârea nr. 959/2020 privind înscrierea în inventarul centralizat a unor bunuri din domeniul public al statului şi darea în administrarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1310 bis din 30 decembrie 2020
──────────conţinute de hotĂrÂrea nr. 959 din 5 noiembrie 2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1310 din 30 decembrie 2020.──────────anexa 1 datele de identificare ale unor bunuri în domeniul public al statului care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi se dau în administrare regiei autonome tehnologii pentru energia nucleară - raten mioveni, având cui: ro 32306920, aflată sub autoritatea ministerului economiei, energiei şi mediului de afaceri, cif 24931499┌────┬───────────────────┬───────────┬──────────┬───────────┬─────────────┬──────────┬─────────┬─────────────┐│ │ │ ...
Monitorul Oficial 1323 din 31 Decembrie 2020 (M. Of. 1323/2020)
DECIZIA nr. 576 din 9 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1323 din 31 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 1304 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1304/2020)
NORMĂ nr. 46 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 21/2016 privind raportările referitoare la activitatea de asigurare şi/sau de reasigurare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1304 din 29 decembrie 2020
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi alin. (5), art. 3 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a), art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 28 alin. (2) lit. d), art. 29 alin. (5), art. 34 alin. (2) lit. a), c), d) şi k) şi art. 37 din legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 304, 312, 372 ...