Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 25 mai 2020
Monitorul Oficial 1176 bis din 04 Decembrie 2020 (M. Of. 1176 bis/2020)
GHID din 28 noiembrie 2020 de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1176 bis din 4 decembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 3.402 din 28 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.176 din 4 decembrie 2020.────────── (a se vedea imaginea asociată) introducereacest ghid cuprinde informaţii privind:a) obiectul, scopul şi obiectivul programului;b) procedura de depunere a solicitărilor şi criteriile de validare a dosarelor aplicanţilor;c) condiţiile şi termenele de analiză, evaluare, selectare, aprobare, implementare şi decontare a proiectului propus;d) implementarea şi monitorizarea proiectului aprobat;e) coeficientul de performanţă al proiectului, criteriile tehnice de eligibilitate a operatorilor economici şi cuantumul finanţării, care se adresează proiectelor pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată ...
Monitorul Oficial 1163 bis din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1163 bis/2020)
PROCEDURĂ din 27 noiembrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 2 decembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.396 din 27 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.163 din 2 decembrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.măsura este implementată de către ministerul economiei, energiei ...
Monitorul Oficial 1192 din 08 Decembrie 2020 (M. Of. 1192/2020)
HOTĂRÂRE nr. 984 din 12 noiembrie 2020 privind modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1192 din 8 decembrie 2020
Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea ministerului justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, conform anexei nr. 1.art. 2se ...
Monitorul Oficial 1186 din 07 Decembrie 2020 (M. Of. 1186/2020)
HOTĂRÂRE nr. 310 din 18 noiembrie 2020 pentru aprobarea modificării Normei "Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă în contextul pandemiei COVID-19" (NI-ASR-07-IX/0), aprobată prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări nr. 69/2020 EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1186 din 7 decembrie 2020
În baza hotărârii guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a modificării normei „asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă în contextul pandemiei covid-19“ (ni-asr-07-ix/0) şi ţinând seama de:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import ...
Monitorul Oficial 1185 din 07 Decembrie 2020 (M. Of. 1185/2020)
DECIZIA nr. 684 din 30 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Slatina şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1185 din 7 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1184 din 07 Decembrie 2020 (M. Of. 1184/2020)
DECIZIA nr. 683 din 30 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. - S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Bucureşti EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1184 din 7 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1168 din 03 Decembrie 2020 (M. Of. 1168/2020)
ORDIN nr. 1.705 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 848/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în cazul persoanelor care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1168 din 3 decembrie 2020
Având în vedere prevederile:- art. xv alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2;– legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de ...
Monitorul Oficial 1154 din 27 Noiembrie 2020 (M. Of. 1154/2020)
DECIZIA nr. 46 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea art. 1 din anexa VIII cap. I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1154 din 27 noiembrie 2020
Dosar nr. 793/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...
Monitorul Oficial 1141 din 26 Noiembrie 2020 (M. Of. 1141/2020)
LEGE nr. 270 din 25 noiembrie 2020 privind munca în domeniul pescuitului maritim EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1141 din 26 noiembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege reglementează munca în domeniul pescuitului maritim.(2) prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri pentru asigurarea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă şi protejarea sănătăţii şi securităţii pescarilor din sectorul pescuitului maritim.(3) prezenta lege stabileşte responsabilităţile proprietarilor navelor de pescuit, ale comandanţilor şi ale pescarilor, precum şi cerinţele minime privind condiţiile de angajare şi muncă pentru pescarii care se află la bordul navelor de pescuit care arborează pavilion român sau care sunt înregistrate sub deplina jurisdicţie a statului român.art. 2În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile ...
Monitorul Oficial 1132 din 25 Noiembrie 2020 (M. Of. 1132/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 204 din 23 noiembrie 2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în materie de reglementare a dreptului de intrare şi şedere pe teritoriul României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1132 din 25 noiembrie 2020
Având în vedere invocarea la 29 martie 2017 de către regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord, denumit în continuare regatul unit, a art. 50 din tratatul privind uniunea europeană, care a determinat iniţierea procesului de retragere a acestuia din uniunea europeană, luând în considerare faptul că la 17 octombrie 2019 consiliul european a aprobat versiunea revizuită a acordului privind retragerea regatului unit al marii britanii şi irlandei de nord din uniunea europeană şi din comunitatea europeană a energiei atomice, denumit în continuare acord de retragere, respectiv a declaraţiei politice privind cadrul relaţiilor viitoare,ţinând cont de faptul că la ...