Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord cadru din 5 iunie 1997
Monitorul Oficial 79 din 15 Februarie 2001 (M. Of. 79/2001)
NORME METODOLOGICE din 6 februarie 2001 privind cadrul general al atributiilor si exercitarii controlului financiar preventiv propriu EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 15 februarie 2001
În temeiul ordonanţei guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările ulterioare, se emit următoarele norme metodologice:1. cadrul general1.1. controlul financiar preventiv propriu se organizează şi se exercita în mod unitar, potrivit prezentelor norme metodologice, la următoarele entităţi publice:- instituţiile publice cuprinzând administraţia prezidentiala, parlamentul, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile publice de subordonare centrala sau locală, indiferent de modul de finanţare a acestora;- ministerul finanţelor publice, pentru operaţiunile fondului naţional de preaderare, pentru operaţiunile privind bugetul trezoreriei statului, datoria publica, ...
Monitorul Oficial 22 bis din 15 Ianuarie 2001 (M. Of. 22 bis/2001)
NORME METODOLOGICE din 12 ianuarie 2001 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2001 EMITENT: COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 bis din 15 ianuarie 2001
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) cheltuielile pentru serviciile destinate fiecărui domeniu al asistenţei medicale se analizează şi se detaliază pe subcapitole de către casa naţională de asigurări de sănătate, la propunerile caselor de asigurări de sănătate, şi reprezintă cote procentuale asupra cheltuielilor materiale şi prestărilor de servicii cu caracter medical, aprobate în bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate, şi se aproba prin ordin comun al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătate şi al preşedintelui colegiului medicilor din românia, cu avizul ministerului sănătăţii şi familiei. În situaţia în care casa naţională de asigurări de sănătate şi colegiul medicilor din românia ...
NORME METODOLOGICE din 12 ianuarie 2001 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2001 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 bis din 15 ianuarie 2001
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) cheltuielile pentru serviciile destinate fiecărui domeniu al asistenţei medicale se analizează şi se detaliază pe subcapitole de către casa naţională de asigurări de sănătate, la propunerile caselor de asigurări de sănătate, şi reprezintă cote procentuale asupra cheltuielilor materiale şi prestărilor de servicii cu caracter medical, aprobate în bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate, şi se aproba prin ordin comun al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătate şi al preşedintelui colegiului medicilor din românia, cu avizul ministerului sănătăţii şi familiei. În situaţia în care casa naţională de asigurări de sănătate şi colegiul medicilor din românia ...
Monitorul Oficial 700 din 28 Decembrie 2000 (M. Of. 700/2000)
PROGRAM DE GUVERNARE din 28 decembrie 2000 pe perioada 2001-2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 reprezintã ansamblul de acţiuni şi mãsuri care vizeazã punerea în aplicare a ofertei electorale a p.d.s.r. de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2000. elaborarea prezentului program de guvernare s-a realizat pornind de la o analiza complexa a situaţiei economice, sociale şi politice din românia, precum şi a contextului european şi mondial în care acest program urmeazã sa fie realizat. un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale a fost cel al concordanţei cu cerinţele integrãrii europene şi euroatlantice. evaluarea obiectivã a ultimilor ...
HOTARARE nr. 39 din 28 decembrie 2000 pentru acordarea increderii Guvernului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comuna a camerei deputaţilor şi senatului din data de 28 decembrie 2000 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de cãtre domnul adrian nastase, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 28 decembrie 2000, în temeiul art. 102 alin. (3) din constituţia româniei, parlamentul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se acorda încredere guvernului, în componenta prevãzutã în anexa nr. 1, pentru ...
Monitorul Oficial 698 din 27 Decembrie 2000 (M. Of. 698/2000)
HOTARARE nr. 1.332 din 14 decembrie 2000 privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 27 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei,guvernul româniei adopta prezenta hotărâre.art. 1(1) ministerul sănătăţii este organul administraţiei publice centrale de specialitate, care are responsabilitatea elaborării, promovării şi aplicării strategiei şi politicii guvernului în domeniul ocrotirii şi asigurării sănătăţii populaţiei şi al realizării reformei în sectorul sanitar.(2) ministerul sănătăţii îndeplineşte rolul de autoritate centrala de stat în domeniul asistenţei de sănătate publică şi colaborează cu celelalte ministere şi organe centrale de specialitate din subordinea guvernului, cu autorităţile publice locale şi cu alte instituţii abilitate.art. 2În realizarea obiectului sau de activitate ministerul sănătăţii are următoarele atribuţii:1. asigură, răspunde, coordonează şi controlează, ...
Monitorul Oficial 611 din 28 Noiembrie 2000 (M. Of. 611/2000)
ACORD din 26 mai 1997 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea in domeniul protectiei mediului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 28 noiembrie 2000
Guvernul româniei şi guvernul republicii ungare, denumite în cele ce urmeazã pãrţi contractante, convinse ca protecţia mediului, conservarea naturii şi a diversitatii biologice, utilizarea raţionalã şi ocrotirea resurselor naturale şi menţinerea echilibrului ecologic şi climatic sunt permise şi condiţii fundamentale pentru o dezvoltare durabila, luând în considerare şi hotãrâte sa acţioneze în spiritul obiectivelor strategice şi al acţiunilor în cadrul agendei 21, adoptatã la conferinţa naţiunilor unite pentru mediu şi dezvoltare, rio de janeiro, iunie 1992, şi în spiritul programului de mediu pentru europa, adoptat de conferinţa ministerialã asupra mediului din europa, sofia, octombrie ...
HOTARARE nr. 1.050 din 6 noiembrie 2000 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea in domeniul protectiei mediului, semnat la Bucuresti la 26 mai 1997 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 28 noiembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 5 alin. 1 din legea nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului, semnat la bucureşti la 26 mai 1997. art. 2 cheltuielile necesare pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor acordului vor fi efectuate în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare, în limita bugetului anual aprobat pentru ministerele implicate. ...
Monitorul Oficial 548 din 07 Noiembrie 2000 (M. Of. 548/2000)
STRATEGIA NATIONALA DE PRIVATIZARE din 26 octombrie 2000 pentru anul 2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 7 noiembrie 2000
Cap. 1 obiectivele procesului de privatizare principalele obiective privind procesul de privatizare şi restructurare a societãţilor comerciale pentru anul 2000 sunt: ● accelerarea procesului de privatizare şi finalizarea, în linii mari, a acestuia, prin oferirea la vânzare a acţiunilor deţinute de stat la toate societãţile comerciale privatizabile rãmase în portofoliul fondului proprietãţii de stat, precum şi la unele societãţi comerciale din portofoliul altor instituţii publice implicate; ● urmãrirea cu prioritate a materializarii tranzacţiilor, prin scurtarea termenelor şi creşterea numãrului de tranzacţii realizate, fata de considerente cum sunt: recuperarea ...
HOTARARE nr. 1.014 din 26 octombrie 2000 pentru aprobarea Strategiei nationale de privatizare pentru anul 2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 7 noiembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 4^1 alin. (2) lit. a) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin legea nr. 44/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba strategia nationala de privatizare pentru anul 2000, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 agenţia nationala pentru dezvoltare regionala, ministerul industriei şi comerţului, ministerul agriculturii şi alimentaţiei, ministerul transporturilor, ministerul apelor, ...








