Acte Monitorul Oficial emise de
Ministerul Finantelor Publice
Monitorul Oficial 580 din 12 Septembrie 2013 (M. Of. 580/2013)
ORDIN nr. 1.464 din 30 august 2013 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 al Societatii Comerciale "Sere si Pepiniere" - S.A., filiala Companiei Nationale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 12 septembrie 2013
Având în vedere prevederile legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu comisia europeană şi fondul monetar internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 578 din 11 Septembrie 2013 (M. Of. 578/2013)
ORDIN nr. 1.504 din 4 septembrie 2013 privind stabilirea modelului declaratiei de patrimoniu si de venituri, precum si a elementelor de patrimoniu si de venituri ce trebuie declarate de persoana fizica supusa verificarii situatiei fiscale personale EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 11 septembrie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 109^1 alin. (5^1) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 109^1 alin. (5^2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite prezentul ordin.art. 1(1) elementele de patrimoniu care se declară de către persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale sunt următoarele:a) bunuri imobile: terenuri, clădiri, alte bunuri imobile;b) bunuri mobile:b.1) mijloace de ...
ORDIN nr. 1.240 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV SEBES - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice HIDROELECTRICA - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 11 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii a bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, ...
ORDIN nr. 1.234 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala ELECTROCENTRALE GALATI - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice si Termice "Termoelectrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 11 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu modificările şi completările ulterioare, ale ...
ORDIN nr. 1.238 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV HATEG - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 11 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu ...
Monitorul Oficial 576 din 10 Septembrie 2013 (M. Of. 576/2013)
ORDIN nr. 1.237 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala ELECTRICA FURNIZARE - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 10 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu ...
ORDIN nr. 1.236 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice ELECTRICA DISTRIBUTIE MUNTENIA NORD" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 10 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu ...
ORDIN nr. 1.246 din 5 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice ELECTRICA DISTRIBUTIE TRANSILVANIA NORD" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 10 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu ...
ORDIN nr. 1.235 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice ELECTRICA DISTRIBUTIE TRANSILVANIA SUD" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 10 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu ...
Monitorul Oficial 575 din 10 Septembrie 2013 (M. Of. 575/2013)
ORDIN nr. 1.479 din 2 septembrie 2013 privind incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 10 septembrie 2013
Având în vedere prevederile:- hotărârii guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;- hotărârii guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului pentru societatea informaţională, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 55 alin. (4) lit. l) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 96/2012*) privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,---------*) ordonanţa de urgenţă a guvernului ...