Acte Monitorul Oficial emise de
Autoritatea Nationala Pentru Protectia Consumatorilor
Monitorul Oficial 659 din 15 Septembrie 2011 (M. Of. 659/2011)
ORDIN nr. 174 din 14 septembrie 2011 privind modificarea si completarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 165/2011 pentru stabilirea conditiilor privind cantitatea neta pe care trebuie sa le indeplineasca operatorii economici care produc sau comercializeaza paine pe teritoriul Romaniei EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 15 septembrie 2011
Vãzând referatul direcţiei de control şi supraveghere piaţã din cadrul autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 1/1.583 din 14 septembrie 2011,având în vedere prevederile art. 8, 18 şi ale art. 20 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 5 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor,preşedintele autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite prezentul ordin.art. iordinul preşedintelui autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 165/2011 pentru stabilirea condiţiilor privind cantitatea netã pe care trebuie sã le îndeplineascã operatorii economici care produc sau ...
Monitorul Oficial 622 din 01 Septembrie 2011 (M. Of. 622/2011)
ORDIN nr. 165 din 30 august 2011 pentru stabilirea conditiilor privind cantitatea neta pe care trebuie sa le indeplineasca operatorii economici care produc sau comercializeaza paine pe teritoriul Romaniei EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 1 septembrie 2011
Vãzând referatul direcţiei de control şi supraveghere piaţã din cadrul autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 1/1224 din 21 iulie 2011,având în vedere prevederile art. 8, 18 şi ale art. 20 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 5 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor,preşedintele autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite prezentul ordin.art. 1(1) prezentul ordin stabileşte condiţiile privind cantitatea netã pe care trebuie sã le îndeplineascã operatorii economici care produc sau comercializeazã pâine pe teritoriul româniei.(2) cerinţele prezentului ...
Monitorul Oficial 620 din 01 Septembrie 2011 (M. Of. 620/2011)
ORDIN nr. 164 din 30 august 2011 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre societatile financiare bancare si nebancare EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 1 septembrie 2011
Având în vedere:- referatul direcţiei de control şi supraveghere piaţã din cadrul autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 1/878 din 3 iunie 2011;- prevederile art. 8, art. 9^1 alin. (1) şi art. 18 din ordonanţa guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 2 din hotãrârea guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor;în temeiul art. 5 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 882/2010,preşedintele autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite prezentul ordin.art. 1(1) pentru corecta informare a consumatorilor, prestatorii de servicii financiare sunt obligaţi sã afişeze în interiorul unitãţilor, ...
Monitorul Oficial 487 din 08 Iulie 2011 (M. Of. 487/2011)
ORDIN nr. 136 din 1 iulie 2011 privind modificarea si completarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 87/2008 privind stabilirea unor tarife pentru expertizarea obiectelor si bijuteriilor din metale pretioase EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 8 iulie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 1/1.031 din 29 iunie 2011 al direcţiei generale metale preţioase, pietre preţioase şi proces kimberley,în temeiul ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 34 din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.344/2003, şi al art. 5 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia ...
Monitorul Oficial 483 din 07 Iulie 2011 (M. Of. 483/2011)
RECTIFICARE nr. 129 din 22 iunie 2011 referitoare la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 129/2011 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 7 iulie 2011
La ordinul preşedintelui autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 129/2011 pentru modificarea anexei nr. 1 la ordinul preşedintelui autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 103/2010 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia, destinate utilizãrii în activitatea de control, şi a modelului şi conţinutului formularului tipizat cu regim special al autorizaţiei emise de autoritatea naţionalã pentru protecţia consumatorilor persoanelor fizice şi juridice ce efectueazã operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 449 din 28 iunie 2011, se face urmãtoarea ...
Monitorul Oficial 456 din 29 Iunie 2011 (M. Of. 456/2011)
ORDIN nr. 132 din 28 iunie 2011 privind modificarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 264/2008 privind aprobarea modelelor marcilor de certificare ce urmeaza sa fie aplicate pe obiecte si pe bijuterii din metale pretioase de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 29 iunie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. 1/985 din 22 iunie 2011 al direcţiei generale metale preţioase, pietre preţioase şi proces kimberley,în temeiul ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 30 alin. (2) din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în românia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.344/2003, şi al art. 5 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale ...
Monitorul Oficial 449 din 28 Iunie 2011 (M. Of. 449/2011)
ORDIN nr. 129 din 22 iunie 2011 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 103/2010 privind aprobarea modelului si continutului formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contraventiei si ale anexei acestuia, destinate utilizarii in activitatea de control, si a modelului si continutului formularului tipizat cu regim special al autorizatiei emise de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor persoanelor fizice si juridice ce efectueaza operatiuni cu metale pretioase si pietre pretioase EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 28 iunie 2011
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor şi ale ordonanţei guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,preşedintele autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite urmãtorul ordin:art. i anexa nr. 1 la ordinul preşedintelui autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 103/2010 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia, destinate utilizãrii în activitatea de control, şi a modelului şi conţinutului ...
Monitorul Oficial 241 din 06 Aprilie 2011 (M. Of. 241/2011)
ORDIN nr. 67 din 23 martie 2011 privind modificarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si al vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 296/29.767/2007 privind adoptarea masurilor prin care se asigura punerea pe piata numai a brichetelor care prezinta caracteristici de siguranta pentru copii si interzicerea introducerii pe piata a brichetelor fantezie EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 6 aprilie 2011
Având în vedere prevederile legii nr. 245/2004 privind securitatea generalã a produselor, republicatã, şi ale regulamentului (ce) nr. 765/2008 al parlamentului european şi al consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a regulamentului (cee) nr. 339/93 ,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor şi al hotãrârii guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale a vãmilor,în conformitate cu decizia comisiei 2011/176/ue din 21 martie 2011 de prelungire a ...
ORDIN nr. 83 din 5 aprilie 2011 privind cofinantarea Centrului European al Consumatorilor Romania pe anul 2011 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 6 aprilie 2011
În baza prevederilor art. 39^1 din ordonanţa guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor,preşedintele autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite prezentul ordin.art. 1se aprobã suma de 130.000 lei, reprezentând 51,59% din cofinanţarea centrului european al consumatorilor românia, din cadrul asociaţiei pentru protecţia consumatorilor din românia, pe anul 2011.art. 2resursele financiare necesare cofinanţãrii centrului european al consumatorilor românia sunt asigurate prin finanţare de la bugetul de stat, prin bugetul autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, capitolul "autoritãţi publice şi acţiuni externe", titlul x ...
Monitorul Oficial 182 din 15 Martie 2011 (M. Of. 182/2011)
ORDIN nr. 49 din 15 martie 2011 pentru modificarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 307/2009 privind adoptarea masurilor prin care se asigura ca produsele care contin substanta biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispozitie pe piata EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 15 martie 2011
Având în vedere prevederile legii nr. 245/2004 privind securitatea generalã a produselor, republicatã,în conformitate cu decizia comisiei nr. 2011/135/ue din 1 martie 2011 de prelungire a valabilitãţii deciziei 2009/251/ce prin care se solicitã statelor membre sã se asigure cã produsele care conţin produsul biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispoziţie pe piaţã, publicatã în jurnalul oficial al uniunii europene seria l57 din 2 martie 2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor,preşedintele autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite urmãtorul ordin:art. i ordinul preşedintelui autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor ...