Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 98 din 07 Februarie 2014 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 98 din 07 Februarie 2014

Monitorul Oficial 98 din 07 Februarie 2014 (M. Of. 98/2014)

1.  ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 5 februarie 2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 7 februarie 2014

Având în vedere faptul că intrarea în vigoare a pachetului legislativ în materie penală, procesual penală şi execuţional penală, pachet compus din şapte legi organice şi numeroase adaptări legislative aduse unui număr de peste 250 de legi speciale, impune necesitatea aplicării coerente a tuturor acestor acte normative, ceea ce presupune existenţa unui cadru normativ adaptat şi corelat,ţinând seama de faptul că este imperios necesar ca măsurile legislative cuprinse în noul cod penal şi noul cod de procedură penală să permită punerea lor în practică eficientă, prin crearea unui regim procedural unitar atât pentru dosarele aflate pe rolul organelor judiciare, cât ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016