Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 968 din 30 Decembrie 2014 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 968 din 30 Decembrie 2014

Monitorul Oficial 968 din 30 Decembrie 2014 (M. Of. 968/2014)

1.  HOTĂRÂRE nr. 1.175 din 29 decembrie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2014 al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014

Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 59/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi unele măsuri bugetare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 4 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin ...

2.  HOTĂRÂRE nr. 1.181 din 29 decembrie 2014 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 355 din 27 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) gestionarea asistenţei financiare nerambursabile comunitare - totalitatea activităţilor de programare, implementare, monitorizare, raportare, evaluare, contractare, audit, verificare şi control tehnic şi financiar, efectuare a plăţilor, certificare, verificări suplimentare de fundamentare ...

3.  HOTĂRÂRE nr. 1.171 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea cuantumului ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, care se acordă pentru anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 12 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 139/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.310/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii ...

4.  ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014

Având în vedere situaţia extraordinară creată de solicitările unor angajatori de a li se asigura forţă de muncă calificată profesional, printr-un proces la care să participe activ, motiv ce determină urgenţa introducerii în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar a formei de pregătire profesională organizată în sistem dual, începând cu anul şcolar următor, pentru care fundamentarea cifrei de şcolarizare şi promovarea ofertei educaţionale, în comun, sunt urgente, realizându-se în luna februarie 2015,deoarece admiterea în sistem dual se desfăşoară începând cu luna mai, anul curent, în vederea selectării viitorilor elevi, pe baza ofertei educaţionale, promovate, în comun, de către şcoli în parteneriat ...

5.  ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 29 decembrie 2014 privind realizarea unor angajamente ce derivă din hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Moldovan şi alţii împotriva României nr. 1 din 5 iulie 2005 şi Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2 din 12 iulie 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 30 decembrie 2014

Având în vedere angajamentele asumate de guvernul româniei prin declaraţia de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei ce a stat la baza hotărârii curţii europene a drepturilor omului moldovan şi alţii împotriva româniei nr. 1 (din 5 iulie 2005), constând în adoptarea unor măsuri generale, inclusiv în scopul stimulării participării romilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică a comunităţii locale din localitatea hădăreni, judeţul mureş, prin promovarea unor programe de asistenţă mutuală şi dezvoltare comunitară,luând în considerare faptul că executarea hotărârilor curţii europene a drepturilor omului moldovan şi alţii împotriva româniei nr. 1 şi 2 (din 5, respectiv, ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016