Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 891 din 30 Decembrie 2010 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 891 din 30 Decembrie 2010

Monitorul Oficial 891 din 30 Decembrie 2010 (M. Of. 891/2010)

1.  ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010

În vederea respectării angajamentelor asumate de guvernul româniei prin adoptarea măsurii de abrogare a sistemului de impozitare minim şi în concordanţă cu direcţiile de acţiune ale programului de guvernare 2009-2012, care vizează simplificarea cadrului legislativ şi aplicarea noului cadru de politici al comisiei europene în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, se impune implementarea unui sistem simplificat de impozitare a microîntreprinderilor.având în vedere necesitatea asigurării unui tratament nediscriminatoriu între persoanele juridice rezidente şi persoanele juridice nerezidente în domeniul impunerii veniturilor din dividende, precum şi a menţinerii în anul 2011 a limitării deducerii cheltuielilor privind combustibilul, în anumite condiţii, la calculul bazei ...

2. RECTIFICARE nr. 1.494 din 16 decembrie 2010 referitoare la Ordinul ministrului sanatatii nr. 1.494/2010 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010

La ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.494/2010 pentru completarea ordinului ministrului sãnãtãţii nr. 1.009/2010 privind acreditarea unitãţilor sanitare care pot efectua activitãţi de bãnci de ţesuturi şi/sau celule umane, respectiv de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane în scop terapeutic, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 857 din 21 decembrie 2010, se face urmãtoarea rectificare (care nu aparţine redacţiei "monitorul oficial, partea i"):- la art. i pct. 2 (cu referire la art. 2 pct. 21 din ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.009/2010), în loc de: "spitalul clinic judeţean de urgenţã mureş....." se va citi: "spitalul clinic judeţean mureş.....".  ------

3. RECTIFICARE nr. 1.297 din 15 decembrie 2010 referitoare la Hotararea Guvernului nr. 1.297/2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010

La hotãrârea guvernului nr. 1.297/2010 privind suplimentarea bugetului ministerului finanţelor publice din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 859 din 21 decembrie 2010, se fac urmãtoarele rectificãri (care nu aparţin redacţiei "monitorul oficial, partea i"):- la titlul actului normativ, în loc de: "hotãrâre privind suplimentarea bugetului ministerului finanţelor publice din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2010" se va citi: "hotãrâre privind suplimentarea bugetului ministerului finanţelor publice - acţiuni generale din fondul de rezervã ...

4.  RECTIFICARE nr. 1.168 din 22 noiembrie 2010 referitoare la Hotărârea Guvernului nr. 1.168/2010 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 891 din 30 decembrie 2010

La hotărârea guvernului nr. 1.168/2010 privind alocarea unor sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, pentru unele autorităţi ale administraţiei publice locale, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 798 din 29 noiembrie 2010, se face următoarea rectificare (care nu aparţine redacţiei "monitorul oficial, partea i"):"- în anexa nr. 1 "finanţarea unor obiective de investiţii ale unor unităţi administrativ-teritoriale", la nr. crt. 8, la coloana a doua "obiectivul de investiţii", în loc de: "lucrări de construcţie lift pentru secţia de urgenţe, spitalul municipal blaj" se va citi: "lucrări de ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016