Monitorul Oficial 744 din 28 August 2018
Monitorul Oficial 744 din 28 August 2018 (M. Of. 744/2018)
1. NORME METODOLOGICE din 31 iulie 2018 pentru aplicarea de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.061 din 31 iulie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 744 din 28 august 2018.──────────art. 1scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă reglementarea modului de instituire a unei scheme de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, pentru susţinerea accesului pe pieţe externe a operatorilor economici români, denumiţi în continuare operatori, prin acordarea de ajutoare de minimis sub forma unei alocaţii financiare nerambursabile de tip sprijin forfetar în vederea internaţionalizării acestora. art. 2(1) obiectivul programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, denumit în ...
2. ORDIN nr. 1.061 din 31 iulie 2018 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
Având în vedere prevederile art. 8 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul ministerului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat a programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, aprobată cu modificări prin legea nr. 83/2017, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 23/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice pentru aplicarea de către ministerul pentru ...
3. ORDONANŢĂ nr. 9 din 23 august 2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. ix din legea nr. 183/2018 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) statul asigură finanţarea de bază pentru antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii din învăţământul de stat, pentru antepreşcolarii şi preşcolarii din învăţământul particular şi cel confesional, acreditate, precum şi pentru ...
4. ORDONANŢĂ nr. 8 din 23 august 2018 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 183/2018 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) şi art. 63 alin. (4) şi (4^1) din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, de la ministerul finanţelor publice, în cursul anului 2018, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului, în ...
5. DECIZIA nr. 412 din 19 iunie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) şi art. 123 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...