Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 664 din 19 Iulie 2023 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 664 din 19 Iulie 2023

Monitorul Oficial 664 din 19 Iulie 2023 (M. Of. 664/2023)

3.  ORDIN nr. 36 din 26 iunie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Societatea Institutul de Cercetări Metalurgice "ICEM" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, ale art. 57 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea ...

4.  DECIZIA nr. 136 din 21 martie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

5.  DECIZIE nr. 302 din 19 iulie 2023 privind acordarea autorizării pentru LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere hotărârea consiliului suprem de apărare a Ţării nr. 126 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5g, depusă de către lenovo global technology hk limited,în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5g,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicse acordă lenovo global technology hk limited autorizarea privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5g, ...

6.  DECIZIE nr. 301 din 19 iulie 2023 pentru acordarea autorizării LENOVO PC HK LIMITED privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere hotărârea consiliului suprem de apărare a Ţării nr. 125 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5g, depusă de către lenovo pc hk limited,în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5g,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicse acordă lenovo pc hk limited autorizarea în vederea utilizării echipamentelor de infrastructură 5g, în ...

7.  DECIZIE nr. 300 din 19 iulie 2023 privind acordarea autorizării pentru ARCTIC STREAM - S.A. privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere hotărârea consiliului suprem de apărare a Ţării nr. 127 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5g, depusă de către arctic stream - s.a.,în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5g,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicse acordă arctic stream - s.a. autorizarea privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5g, în condiţiile ...

8.  DECIZIE nr. 299 din 19 iulie 2023 privind acordarea autorizării pentru RINF OUTSOURCING SOLUTIONS - S.R.L. privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere hotărârea consiliului suprem de apărare a Ţării nr. 123 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5g, depusă de către rinf outsourcing solutions - s.r.l., în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5g, prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicse acordă rinf outsourcing solutions - s.r.l. autorizarea privind utilizarea echipamentelor de ...

9.  DECIZIE nr. 298 din 19 iulie 2023 privind acordarea autorizării pentru DATANET SYSTEMS - S.R.L. privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere hotărârea consiliului suprem de apărare a Ţării nr. 124 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5g, depusă de către datanet systems - s.r.l.,în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5g,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicse acordă datanet systems - s.r.l. autorizarea privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5g, în ...

10.  DECIZIE nr. 297 din 19 iulie 2023 pentru acordarea autorizării S.C. AGEXIMCO - S.R.L. privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere hotărârea consiliului suprem de apărare a Ţării nr. 128 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5g, depusă de către s.c. ageximco - s.r.l.,în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5g,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicse acordă s.c. ageximco - s.r.l. autorizarea în vederea utilizării echipamentelor de infrastructură 5g, ...

11.  DECIZIE nr. 296 din 19 iulie 2023 pentru acordarea autorizării NEXTGEN SOFTWARE - S.R.L. privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere hotărârea consiliului suprem de apărare a Ţării nr. 129 din 10 iulie 2023 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5g, depusă de către nextgen software - s.r.l.,în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) din legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5g,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicse acordă nextgen software - s.r.l. autorizarea în vederea utilizării echipamentelor de infrastructură 5g, ...

12.  DECIZIE nr. 295 din 19 iulie 2023 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Emil Muşat a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Instituţiei Prefectului - Judeţul Călăraşi EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere adresa ministerului afacerilor interne nr. 15.519 din 7 iulie 2023, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/5.048 din 11 iulie 2023, propunerea formulată de instituţia prefectului - judeţul călăraşi prin adresa nr. 5.129 din 13 iunie 2023, precum şi adresa agenţiei naţionale a funcţionarilor publici nr. 29.572/2023, în temeiul art. 29, art. 265 alin. (11), art. 389 lit. c^1), art. 394 alin. (2) lit. d), art. 397, art. 502 alin. (1) lit. b) şi f), art. 505 alin. (5), art. 509 alin. (3) şi al art. 530 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul ...

13.  DECIZIE nr. 294 din 19 iulie 2023 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Anca-Didona Matasaru a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere adresa ministerului afacerilor interne nr. 15.529 din 6 iulie 2023, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.882 din 7 iulie 2023, propunerea formulată de instituţia prefectului - judeţul bacău prin adresa nr. 11.197 din 16 iunie 2023, precum şi adresa agenţiei naţionale a funcţionarilor publici nr. 30.186/2023, în temeiul art. 29, art. 265 alin. (11), art. 389 lit. c^1), art. 394 alin. (2) lit. d), art. 397, art. 502 alin. (1) lit. b) şi f), art. 505 alin. (5), art. 509 alin. (3) şi al art. 530 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul ...

14.  DECIZIE nr. 293 din 19 iulie 2023 privind constatarea încetării exercitării, cu caracter temporar, de către doamna Florina Cristache a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Sportului EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere prevederile art. 2 şi 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, respectiv intrarea în vigoare a hotărârii guvernului nr. 576/2023 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile agenţiei naţionale pentru sport, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 630 din 10 iulie 2023, ţinând cont de adresa agenţiei naţionale pentru sport nr. 8.515 din 14 iulie 2023, înregistrată la secretariatul general al guvernului cu nr. 20/26.934/ma din 17 iulie 2023, în temeiul art. 29, art. 394 alin. (2) lit. d), art. 397, art. 502 alin. (1) lit. f), art. ...

15.  DECIZIE nr. 292 din 19 iulie 2023 pentru modificarea anexei nr. 1 la Decizia prim-ministrului nr. 481/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile Comitetului naţional pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere nota secretariatului general al guvernului nr. 20/26.828/ma din 17 iulie 2023 cu privire la amendarea deciziei nr. 481/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile comitetului naţional pentru aderarea româniei la organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (ocde), în temeiul art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicanexa nr. 1 la decizia prim-ministrului nr. 481/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile comitetului naţional pentru aderarea româniei la organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (ocde), publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 936 din 23 septembrie 2022, se modifică ...

16.  HOTĂRÂRE nr. 588 din 13 iulie 2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 345/2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire Galaţi" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 726/2019 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „varianta de ocolire galaţi“, judeţul galaţi,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 345/2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „varianta de ocolire galaţi“, publicată în monitorul oficial al ...

17.  DECRET nr. 1.047 din 19 iulie 2023 privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi (2) lit. c), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea ordinului şi medaliei naţionale pentru merit, aprobată prin legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul deosebit acordat comunităţilor evreieşti din românia, contribuţia fundamentală la dezvoltarea vieţii evreieşti din ţara noastră, impactul pozitiv major asupra situaţiei evreilor din românia, precum şi pentru ...

18.  DECRET nr. 1.046 din 19 iulie 2023 privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi (2) lit. c), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea ordinului naţional steaua româniei, republicată, cu modificările ulterioare,în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre ţara noastră şi republica cehă,preşedintele româniei decretează:articol unicse conferă ordinul naţional steaua româniei în grad de mare ofiţer domnului vit rakušan, prim-vicepremier, ministrul afacerilor interne ...

19.  DECRET nr. 1.045 din 19 iulie 2023 privind conferirea Ordinului Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 19 iulie 2023

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi (2) lit. c), ale art. 8 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 460/2002 privind ordinul virtutea aeronautică şi medalia virtutea aeronautică, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,cu prilejul aniversării a 65 de ani de la înfiinţare,în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, precum şi pentru contribuţia adusă ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016