Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 611 din 18 August 2014 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 611 din 18 August 2014

Monitorul Oficial 611 din 18 August 2014 (M. Of. 611/2014)

1.  ORDIN nr. 1.611 din 4 august 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Fondul Local de Garantare Sfântu Gheorghe - S.A., filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, aflat sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor ...

2.  ORDIN nr. 1.612 din 4 august 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Fondul Local de Garantare Focşani - S.A., filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, aflat sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/ 2013,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea ...

3.  ORDIN nr. 1.614 din 4 august 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Fondul Local de Garantare Craiova - S.A., filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, aflat sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor ...

4.  ORDIN nr. 984 din 29 iulie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Fondul Local de Garantare Sfântu Gheorghe - S.A., filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, aflat sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor ...

5.  ORDIN nr. 983 din 29 iulie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Fondul Local de Garantare Focşani - S.A., filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, aflat sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/ 2013,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea ...

6.  ORDIN nr. 982 din 29 iulie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Fondul Local de Garantare Craiova - S.A., filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, aflat sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor ...

7.  ORDIN nr. 971 din 11 august 2014 pentru aprobarea listei organismelor desemnate să realizeze emiterea certificatelor de agreare şi a certificatelor de conformitate cu prototipul conform Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR), precum şi inspecţia pentru certificarea menţinerii conformităţii în exploatare a suprastructurilor specializate montate pe vehiculele rutiere destinate transportului rutier al mărfurilor periculoase şi a ambalajelor destinate transportului rutier al mărfurilor periculoase EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Având în vedere prevederile lit. c pct. 7 şi 9 din procedura privind desemnarea organismelor care realizează emiterea certificatelor de agreare şi a certificatelor de conformitate cu prototipul conform acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (adr), precum şi inspecţia pentru certificarea în scopul menţinerii conformităţii în exploatare a suprastructurilor specializate montate pe vehicule rutiere destinate transportului rutier al mărfurilor periculoase şi a ambalajelor destinate transportului rutier al mărfurilor periculoase, aprobată prin ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.737/2012,în baza prevederilor art. 15 alin. (1), pct. iv lit. a) din normele de efectuare a ...

8.  ORDIN nr. 96 din 22 iulie 2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Văzând referatul de aprobare nr. 2.341 din 23 iunie 2014, întocmit de direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru ...

9.  DECIZIE nr. 402 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 33 alin. (1) şi (2), art. 35 alin. (2) şi art. 50 lit. b) teza a doua şi lit. c) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 18 august 2014

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016