Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 512 din 20 Iulie 2011 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 512 din 20 Iulie 2011

Monitorul Oficial 512 din 20 Iulie 2011 (M. Of. 512/2011)

1.  HOTĂRÂRE nr. 667 din 29 iunie 2011 privind aprobarea listei cuprinzând 10 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestora EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 20 iulie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) şi (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă lista obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor, prevăzută în anexa nr. i.(2) se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (1), cuprinşi în anexele nr. ii/1-ii/10.art. 2finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexele nr. ii/1-ii/10 se face în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 105/2010 pentru aprobarea programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, aprobată ...

2. DECIZIE nr. 736 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 si art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 20 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 alin. (1) lit. a) din legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementãrilor cu ...

3. ORDIN nr. 507 din 6 iulie 2011 pentru aprobarea scutirii de la plata unor tarife a unor categorii de aeronave civile EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 20 iulie 2011

În temeiul prevederilor art. 31 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 29/1997 privind codul aerian civil, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin:art. 1(1) se aprobã scutirea de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie aerianã terminalã, aferente aeroporturilor certificate deschise utilizãrii publice, a urmãtoarelor categorii de aeronave:- aeronave civile cu masa maximã autorizatã la decolare mai micã de 2.000 kg;- avioane civile cu masa maximã autorizatã la decolare mai ...

4. ORDIN nr. 480 din 30 iunie 2011 pentru aprobarea programelor-cadru de formare, instruire si perfectionare profesionala a auditorilor de siguranta rutiera, a tarifelor pentru efectuarea evaluarii de impact, a auditului de siguranta rutiera si a inspectiei de siguranta, a onorariilor cuvenite auditorilor de siguranta rutiera, precum si a contractelor-cadru care se incheie de catre Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. cu investitorii, cu administratorii si cu auditorii de siguranta rutiera EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 20 iulie 2011

În temeiul prevederilor art. 5 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 15 şi art. 17 alin. (1) din legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutierã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite prezentul ordin.art. 1 se aprobã programele-cadru de formare, instruire şi perfecţionare profesionalã a auditorilor de siguranţã rutierã, prevãzute în anexa nr. 1.art. 2 se aprobã tarifele pentru efectuarea evaluãrii de impact, a auditului de siguranţã rutierã şi ...

5. HOTARARE nr. 696 din 6 iulie 2011 pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier national, cu compensare, a terenului in suprafata de 30,5632 ha, aflat in administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, prin Directia Silvica Suceava, Ocolul Silvic Pojorata, in vederea realizarii obiectivului "Partii de schi omologate si transport pe cablu in masivul Rarau, cu conexiune la trupul izolat intravilan Rarau - Faza I", beneficiar Primaria Municipiului Campulung Moldovenesc EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 20 iulie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 36-38 din legea nr. 46/2008 - codul silvic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 3-6 din legea nr. 526/2003 pentru aprobarea programului naţional de dezvoltare a turismului "schi în românia", cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1(1) se aprobã scoaterea definitivã din fondul forestier naţional a terenului forestier în suprafaţã totalã de 30,5632 ha, cu compensare, în vederea realizãrii obiectivului "pârtii de schi omologate şi transport pe cablu în masivul rarãu, cu conexiune la trupul izolat intravilan rarãu - faza i".(2) beneficiarul scoaterii definitive a ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016