Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 453 din 02 Iulie 2010 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 453 din 02 Iulie 2010

Monitorul Oficial 453 din 02 Iulie 2010 (M. Of. 453/2010)

1.  ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 453 din 2 iulie 2010

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,ţinând seama de faptul că în prezent procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt îngreunate de utilizarea abuzivă a căilor de atac, respectiv a contestaţiilor, de existenţa prevederilor legale potrivit cărora autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a încheia contractul dacă decizia ...

2. DECRET nr. 617 din 29 iunie 2010 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea pentru modificarea art. 15 alin. (1) şi (2) din legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementãrilor cu legislaţia europeanã privind protecţia consumatorilor şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. ...

3. LEGE nr. 130 din 30 iunie 2010 pentru modificarea art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic la articolul 15 din legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementãrilor cu legislaţia europeanã privind protecţia consumatorilor, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 899 din 28 decembrie 2007, alineatele (1) şi (2) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins: "art. 15. - (1) utilizarea de cãtre comercianţi a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost definite la cap. ii, este interzisã, constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de ...

4. DECRET nr. 616 din 29 iunie 2010 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 32^2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea pentru completarea art. 32^2 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei ...

5. LEGE nr. 129 din 30 iunie 2010 pentru completarea art. 32^2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. i la articolul 32^2 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobatã prin legea nr. 44/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dupã alineatul (5) se introduc patru noi alineate, alineatele (6)-(9), cu urmãtorul cuprins: "(6) prin excepţie de la prevederile alin. (1), societãţile comerciale privatizate sau succesorii în drepturi ale acestora, care deţin terenuri în cotã-parte indivizã pentru care au fost obţinute certificate de ...

6. DECRET nr. 615 din 29 iunie 2010 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 13/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei in vederea transpunerii Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile in cadrul pietei interne EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea privind aprobarea ordonanţei guvernului nr. 13/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei în vederea transpunerii directivei 2006/123/ce a parlamentului european şi a consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. ...

7.  LEGE nr. 128 din 30 iunie 2010 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei în vederea transpunerii Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 453 din 2 iulie 2010

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa guvernului nr. 13 din 29 ianuarie 2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei în vederea transpunerii directivei 2006/123/ce a parlamentului european şi a consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, adoptată în temeiul art. 1 pct. ii din legea nr. 9/2010 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, cu următoarea modificare:- la articolul iv punctul 6, articolul 11^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 11^1experţii criminalişti autorizaţi potrivit prezentei ordonanţe au ...

8. DECRET nr. 614 din 29 iunie 2010 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 20/2009 cu privire la rectificarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2009 EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea pentru aprobarea ordonanţei guvernului nr. 20/2009 cu privire la rectificarea bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2009 şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei ...

9. LEGE nr. 127 din 30 iunie 2010 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 20/2009 cu privire la rectificarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2009 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic se aprobã ordonanţa guvernului nr. 20 din 29 august 2009 cu privire la rectificarea bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2009, adoptatã în temeiul art. 1 pct. i.2 din legea nr. 253/2009 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 599 din 31 august 2009. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã. ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016