Monitorul Oficial 45 din 15 Ianuarie 2021
Monitorul Oficial 45 din 15 Ianuarie 2021 (M. Of. 45/2021)
1. ORDIN nr. 3.108 din 12 ianuarie 2021 pentru completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr 5.447/2020 EMITENT: Ministerul Educatiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
Având în vedere:- prevederile art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;– prevederile legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul sars-cov-2, ...
2. ORDIN nr. 10 din 12 ianuarie 2021 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Dobrun - Osica de Jos din judeţul Olt, în proprietatea acestei organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 283.890 din 21.12.2020 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi ...
3. ORDIN nr. 9 din 12 ianuarie 2021 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Slobozia Mândra - SPP19 şi al Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Uda Paciurea - SPP21 din judeţul Teleorman, în proprietatea acestor organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 283.891 din 21.12.2020 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de ...
4. ORDIN nr. 8 din 12 ianuarie 2021 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Sarica Niculiţel din judeţul Tulcea, în proprietatea acestei organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 283.892 din 21.12.2020 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de ...
5. DECIZIA nr. 717 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
6. DECIZIA nr. 703 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
7. DECIZIA nr. 702 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
8. DECIZIA nr. 667 din 29 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 45 din 15 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...