Monitorul Oficial 425 din 21 Mai 2020
Monitorul Oficial 425 din 21 Mai 2020 (M. Of. 425/2020)
1. ORDIN nr. 1.496 din 14 mai 2020 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.088/2019 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2019-2021 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 425 din 21 mai 2020
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare art. 7 coroborat cu art. 12 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată ...
2. ORDIN nr. 983 din 14 mai 2020 pentru modificarea Normelor privind autorizarea şi controlul centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.212/2015, şi pentru modificarea şi completarea Normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 425 din 21 mai 2020
În temeiul prevederilor art. 12 lit. f) şi h) din ordonanţa guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (3) lit. g) şi h) din ordonanţa guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor,ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor emite prezentul ordin.art. inormele privind autorizarea şi controlul centrelor de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, aprobate prin ordinul ministrului transporturilor nr. 1.212/2015, publicat în monitorul oficial al româniei, partea ...
3. DECRET nr. 269 din 20 mai 2020 pentru promulgarea Legii privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 425 din 21 mai 2020
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicse promulgă legea privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 20 mai 2020.nr. 269.-----
4. LEGE nr. 62 din 20 mai 2020 privind aplicarea unor facilităţi de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 425 din 21 mai 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1(1) locatarii: operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau ale căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă, pot amâna la cerere, fără plată de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe.(2) plata chiriilor către locatori pentru categoriile ...