Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 327 din 14 Mai 2003 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 327 din 14 Mai 2003

Monitorul Oficial 327 din 14 Mai 2003 (M. Of. 327/2003)

1.  NORME TEHNICE din 25 aprilie 2003 privind controlul medical al sportivilor, asistenţa medico-sportivă în complexurile sportive naţionale, precum şi în cantonamentele loturilor naţionale şi olimpice şi asistenţa medicală la bazele sportive în timpul desfăşurării antrenamentelor şi competiţiilor EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

Cap. 1controlul medical şi asistenta medicală a sportivilora. controlul medical preventivart. 1(1) controlul medical al sportivilor legitimati se efectuează semestrial, în conformitate cu baremul examinărilor medicale prevăzut în anexa nr. 1, în cabinetele de medicina sportiva din cadrul ambulatoriilor de specialitate judeţene, din policlinica pentru sportivi a municipiului bucureşti şi din ambulatoriile de specialitate pentru sportivi, singurele unităţi sanitare abilitate sa acorde avizul medico-sportiv necesar pentru participarea la antrenamente şi la competiţiile sportive oficiale.(2) medicii angajaţi ai cluburilor sportive sau ai asociaţiilor sportive pot efectua controlul medical al sportivilor fără a avea dreptul legal de a elibera aviz medico-sportiv pentru ...

2.  ORDIN nr. 404 din 25 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind controlul medical al sportivilor, asistenţa medico-sportivă în complexurile sportive naţionale, precum şi în cantonamentele loturilor naţionale şi olimpice şi asistenţa medicală la bazele sportive în timpul desfăşurării antrenamentelor şi competiţiilor EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

Având în vedere prevederile art. 54, 55, 56 alin. (2) şi ale art. 57 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. ii.3 din anexa nr. 2 la legea nr. 100/1998 privind asistenta de sănătate publica,văzând referatul de aprobare al direcţiei generale coordonare, programe, relaţii cu ministerele şi comitetul olimpic roman din cadrul ministerului tineretului şi sportului nr. 1.164 din 17 octombrie 2002 şi referatul de aprobare al direcţiei generale asistenta medicală şi programe din cadrul ministerului sănătăţii şi familiei nr. db 11.516 din 18 octombrie 2002,în temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. ...

3.  NORME TEHNICE din 25 aprilie 2003 privind controlul medical al sportivilor, asistenţa medico-sportivă în complexurile sportive naţionale, precum şi în cantonamentele loturilor naţionale şi olimpice şi asistenţa medicală la bazele sportive în timpul desfăşurării antrenamentelor şi competiţiilor EMITENT: MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

Cap. 1controlul medical şi asistenta medicală a sportivilora. controlul medical preventivart. 1(1) controlul medical al sportivilor legitimati se efectuează semestrial, în conformitate cu baremul examinărilor medicale prevăzut în anexa nr. 1, în cabinetele de medicina sportiva din cadrul ambulatoriilor de specialitate judeţene, din policlinica pentru sportivi a municipiului bucureşti şi din ambulatoriile de specialitate pentru sportivi, singurele unităţi sanitare abilitate sa acorde avizul medico-sportiv necesar pentru participarea la antrenamente şi la competiţiile sportive oficiale.(2) medicii angajaţi ai cluburilor sportive sau ai asociaţiilor sportive pot efectua controlul medical al sportivilor fără a avea dreptul legal de a elibera aviz medico-sportiv pentru ...

4.  ORDIN nr. 1.058 din 24 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind controlul medical al sportivilor, asistenţa medico-sportivă în complexurile sportive naţionale, precum şi în cantonamentele loturilor naţionale şi olimpice şi asistenţa medicală la bazele sportive în timpul desfăşurării antrenamentelor şi competiţiilor EMITENT: MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

Având în vedere prevederile art. 54, 55, 56 alin. (2) şi ale art. 57 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. ii.3 din anexa nr. 2 la legea nr. 100/1998 privind asistenta de sănătate publica,văzând referatul de aprobare al direcţiei generale coordonare, programe, relaţii cu ministerele şi comitetul olimpic roman din cadrul ministerului tineretului şi sportului nr. 1.164 din 17 octombrie 2002 şi referatul de aprobare al direcţiei generale asistenta medicală şi programe din cadrul ministerului sănătăţii şi familiei nr. db 11.516 din 18 octombrie 2002,în temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. ...

5.  ORDIN nr. 632 din 19 decembrie 2002 privind controlul bacteriei Ralstonia solanacearum (Smith) Yabuuchi et al. EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

Ţinând seama de prevederile directivei comisiei europene 98/57 din 20 iulie 1998 privind controlul bacteriei ralstonia solanacearum (smith) yabuuchi et al.,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 1.030/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantina dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în românia,în temeiul hotărârii guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor emite următorul ordin:art. 1 (1) prezentul ordin se referă la măsurile care urmează să fie luate împotriva bacteriei ralstonia solanacearum (smith) ...

6. HOTARARE nr. 511 din 24 aprilie 2003 privind declararea municipiului Turda, judetul Cluj, ca zona defavorizata EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

În temeiul art. 107 din constituţie şi al art. 3 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 municipiul turda, judeţul cluj, se declara zona defavorizatã. art. 2 aria geograficã strict delimitata a zonei turda, judeţul cluj, o reprezintã municipiul turda, ca unitate administrativ-teritorialã în suprafata totalã de 91,6 kmp, conform anexei nr. 1. art. 3 perioada pentru care zona prevãzutã ...

7. DECRET nr. 276 din 9 mai 2003 privind infiintarea Consulatului General al Romaniei la Sankt Petersburg EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 99 din constituţia româniei, precum şi ale legii nr. 37/1991 privind înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, având în vedere propunerea guvernului, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se înfiinţeazã consulatul general al româniei la sankt petersburg, cu un numãr de opt posturi, potrivit anexei la prezentul decret. ...

8. CIRCULARA nr. 12 din 7 aprilie 2003 privind punerea in circulatie, in scop numismatic, a unei monede din aur cu valoarea nominala de 100 lei, cu tematica "Istoria aurului - Vultur de la Apahida" EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 14 mai 2003

Art. 1 În conformitate cu prevederile legii nr. 101/1998 privind statutul bãncii naţionale a româniei şi ale ordonanţei guvernului nr. 45/1998 , privind abilitarea bãncii naţionale a româniei de a pune în circulaţie emisiuni monetare cu caracter numismatic din metale preţioase, aprobatã prin legea nr. 244/1998 , banca nationala a româniei va pune în circulaţie, începând cu data de 14 aprilie 2003, o moneda din aur cu valoarea nominalã de 100 lei, cu tematica "istoria aurului - vultur de la apahida". art. 2 caracteristicile monedei sunt urmãtoarele: ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016