Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 31 din 11 Ianuarie 2019 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 31 din 11 Ianuarie 2019

Monitorul Oficial 31 din 11 Ianuarie 2019 (M. Of. 31/2019)

1.  NORME METODOLOGICE din 28 decembrie 2018 privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 31 din 11 ianuarie 2019

──────────aprobate prin ordinul nr. 1.531 din 28 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 31 din 11 ianuarie 2019.──────────cap. idispoziţii generale1. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) măsura de investiţii reprezintă sprijinul acordat prin intermediul programelor de investiţii pentru creşterea competitivităţii producătorilor de vinuri, a performanţei economice a întreprinderilor, precum şi pentru perfecţionarea tehnologiilor de vinificaţie prin care se obţin produse vinicole clasificate conform prevederilor anexei nr. 3 la normele metodologice de aplicare a legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015, aprobate prin hotărârea guvernului ...

2.  ORDIN nr. 1.531 din 28 decembrie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 31 din 11 ianuarie 2019

Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale politici agricole nr. 243.404 din 13.12.2018,având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 352/78, (ce) nr. 165/94, (ce) nr. 2.799/98, (ce) nr. 814/2000, (ce) nr. 1.290/2005 şi (ce) nr. 485/2008 ale consiliului, ale regulamentului (ue) nr. 1.308/2013al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte programele naţionale de sprijin în sectorul vitivinicol şi de modificare a regulamentului (ce) nr. 555/2008 al comisiei, ale regulamentului (ue) 2016/1.149 de ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016