Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 245 din 07 Aprilie 2011 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 245 din 07 Aprilie 2011

Monitorul Oficial 245 din 07 Aprilie 2011 (M. Of. 245/2011)

1.  HOTĂRÂRE nr. 331 din 30 martie 2011 privind aprobarea listei unor obiective de investiţii prioritare din infrastructura de mediu şi gospodărirea apelor, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 245 din 7 aprilie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) şi (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă lista unor obiective de investiţii prioritare din infrastructura de mediu şi gospodărirea apelor, prevăzute în anexa nr. i.(2) se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (1), cuprinşi în anexele nr. ii/1-ii/11.art. 2(1) finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexele nr. ii/1-ii/5 se realizează din împrumuturile acordate româniei de banca de dezvoltare a consiliului europei, pentru finanţarea proiectului "investiţii prioritare în ...

2. CUANTUMUL TOTAL din 7 aprilie 2011 al sumelor provenite din finantarile private ale partidelor politice in anul 2010, conform Legii nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale EMITENT: PARTIDE POLITICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

Partidul civic maghiarcompletare la cuantumul total al sumelor provenite din finanţãrile private ale partidului civic maghiar în anul 2010, conform legii nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale1. cuantumul total al donaţiilor primite de la persoane fizice în anul 2010: 33.349 lei2. cuantumul total al veniturilor din alte surse: venituri din dobânzi bancare: 1,95 lei  ----

3. HOTARARE nr. 348 din 6 aprilie 2011 privind exercitarea, cu caracter temporar, in conditiile legii, a functiei publice de subprefect al judetului Hunedoara de catre domnul Szabo Marius Lucian EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

Având în vedere prevederile art. 43 din hotãrârea guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 şi 92 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicdomnul szabo marius lucian exercitã, cu caracter temporar, în condiţiile legii, funcţia publicã de subprefect al judeţului hunedoara. prim-ministruemil boccontrasemneazã:---------------ministrul administraţiei şi internelor, constantin-traian igaşbucureşti, 6 aprilie 2011.nr. 348.  ----

4. DECRET nr. 418 din 1 aprilie 2011 privind promulgarea Legii pentru infiintarea satului Culmea, judetul Constanta, prin reorganizarea orasului Ovidiu, judetul Constanta EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã,preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea pentru înfiinţarea satului culmea, judeţul constanţa, prin reorganizarea oraşului ovidiu, judeţul constanţa, şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei traian bÃsescubucureşti, 1 aprilie 2011.nr. 418.  ----

5. LEGE nr. 48 din 4 aprilie 2011 pentru infiintarea satului Culmea, judetul Constanta, prin reorganizarea orasului Ovidiu, judetul Constanta EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.art. 1se înfiinţeazã satul culmea, judeţul constanţa, prin reorganizarea oraşului ovidiu, judeţul constanţa.art. 2(1) În urma reorganizãrii prevãzute la art. 1, oraşul ovidiu are în componenţã satele poiana, culmea şi localitatea ovidiu.(2) reşedinţa oraşului ovidiu este în localitatea ovidiu.art. 3anexa la legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativã a teritoriului româniei, republicatã în buletinul oficial, partea i, nr. 54-55 din 1981, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã în mod corespunzãtor.aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã.preŞedintele camerei deputaŢilor roberta alma anastase preŞedintele ...

6. DECRET nr. 417 din 1 aprilie 2011 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 32/2010 privind unele masuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã,preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 32/2010 privind unele mãsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei traian bÃsescubucureşti, 1 aprilie 2011.nr. 417.  ----

7. LEGE nr. 47 din 4 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 32/2010 privind unele masuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unicse aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 32 din 7 aprilie 2010 privind unele mãsuri de ocupare a posturilor din sectorul bugetar, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 278 din 28 aprilie 2010. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.  p. preŞedintele camerei deputaŢilor,  ioan oltean preŞedintele senatului   mircea-dan geoanĂbucureşti, 4 aprilie 2011.nr. 47.  ----

8. DECRET nr. 416 din 1 aprilie 2011 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã,preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedurã fiscalã şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei traian bÃsescubucureşti, 1 aprilie 2011.nr. 416.  ----

9.  LEGE nr. 46 din 4 aprilie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 245 din 7 aprilie 2011

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 39 din 21 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 278 din 28 aprilie 2010, cu următoarea modificare:- la articolul i punctul 10 articolul 120, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(7) nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale."această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, ...

10. DECRET nr. 415 din 1 aprilie 2011 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale "Apele Romane" EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã,preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea administraţiei naţionale "apele române" şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei traian bÃsescubucureşti, 1 aprilie 2011.nr. 415.  ----

11. LEGE nr. 45 din 4 aprilie 2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale "Apele Romane" EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unicse aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 106 din 2 decembrie 2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea administraţiei naţionale "apele române", publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 825 din 9 decembrie 2010.aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.  p. preŞedintele camerei deputaŢilor,  ioan oltean preŞedintele senatului   mircea-dan geoanĂbucureşti, 4 aprilie 2011.nr. 45.  ----

12. DECRET nr. 414 din 1 aprilie 2011 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2011 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2005 privind ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 28 ianuarie 2005, pentru finantarea Proiectului de restructurare a transporturilor EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã,preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulgã legea privind aprobarea ordonanţei guvernului nr. 3/2011 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 52/2005 privind ratificarea acordului de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la bucureşti la 28 ianuarie 2005, pentru finanţarea proiectului de restructurare a transporturilor şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i. preŞedintele romÂniei traian bÃsescubucureşti, 1 aprilie 2011.nr. 414.  ----

13. LEGE nr. 44 din 4 aprilie 2011 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2011 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 52/2005 privind ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 28 ianuarie 2005, pentru finantarea Proiectului de restructurare a transporturilor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 7 aprilie 2011

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unicse aprobã ordonanţa guvernului nr. 3 din 26 ianuarie 2011 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 52/2005 privind ratificarea acordului de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la bucureşti la 28 ianuarie 2005, pentru finanţarea proiectului de restructurare a transporturilor, adoptatã în temeiul art. 1 pct. i.1 din legea nr. 274/2010 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 78 din 31 ianuarie 2011.aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016