Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 215 din 29 Martie 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 215 din 29 Martie 2017

Monitorul Oficial 215 din 29 Martie 2017 (M. Of. 215/2017)

1.  ORDIN nr. 3.471 din 17 martie 2017 privind modificarea art. 19 din Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.125/2016 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În conformitate cu prevederile art. 120, 130, 137, 138, 140, 143, 145, 146, 152 şi 157 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat,având în vedere prevederile legii nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate,ţinând seama de prevederile ordinului ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi ...

2.  NORME din 28 martie 2017 privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

──────────aprobate de ordinul nr. 368 din 28 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 215 din 29 martie 2017────────── cap. idispoziţii generale art. 1 prezentele norme se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizaţie de punere pe piaţă, denumită în continuare app, valabilă pe teritoriul româniei, în scopul comercializării pe teritoriul româniei în conformitate cu prevederile legii, precum şi medicamentelor autorizate pentru nevoi speciale.art. 2(1) sunt supuse aprobării ministerului, în ceea ce priveşte preţul, medicamentele care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, a căror ...

3.  ORDIN nr. 368 din 28 martie 2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

Văzând referatul f.b. nr. 2.809 din 28 martie 2017 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţi emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximele ale medicamentelor de uz uman, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2(1) preţurile de ...

4.  DECIZIE nr. 311 din 29 martie 2017 pentru numirea domnului Mihai Valeriu în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul mihai valeriu se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la ministerul afacerilor interne.prim-ministrusorin mihai grindeanucontrasemnează:secretarul general al guvernului,mihai busuiocbucureşti, 29 martie 2017.nr. 311.----

5.  DECIZIE nr. 310 din 29 martie 2017 pentru numirea domnului Cornel-Gabriel Ciocoiu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul cornel-gabriel ciocoiu se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul afacerilor interne.prim-ministrusorin mihai grindeanucontrasemnează:secretarul general al guvernului,mihai busuiocbucureşti, 29 martie 2017.nr. 310.----

6.  DECIZIE nr. 309 din 29 martie 2017 pentru eliberarea domnului Andrei Gheorghe din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul andrei gheorghe se eliberează din funcţia de subsecretar de stat la ministerul afacerilor interne.prim-ministrusorin mihai grindeanucontrasemnează:secretarul general al guvernului,mihai busuiocbucureşti, 29 martie 2017.nr. 309.----

7.  DECIZIE nr. 308 din 29 martie 2017 pentru eliberarea domnului Viorel Ştefu din funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul viorel Ştefu se eliberează din funcţia de secretar de stat la ministerul afacerilor interne.prim-ministrusorin mihai grindeanucontrasemnează:secretarul general al guvernului,mihai busuiocbucureşti, 29 martie 2017.nr. 308.----

8.  HOTĂRÂRE nr. 143 din 22 martie 2017 privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 800/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 800/2016 pentru aprobarea metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 869 din 31 octombrie 2016, cu modificările ulterioare, se abrogă.prim-ministrusorin mihai grindeanucontrasemnează:ministrul sănătăţii, florian-dorel bodogbucureşti, 22 martie 2017.nr. 143.----

9.  DECIZIA nr. 740 din 13 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

┌──────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│livia ...

10.  DECRET nr. 337 din 28 martie 2017 privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea ordinului naţional steaua româniei, republicată, cu modificările ulterioare,în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru prietenia constantă arătată ţării noastre, pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor dintre românia şi regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord pe multiple planuri, pentru înţelegerea şi interesul profund manifestate faţă de istoria, ...

11.  HOTĂRÂRE nr. 22 din 28 martie 2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Camerei Deputaţilor la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

Având în vedere regulamentul de funcţionare al adunării interparlamentare a ortodoxiei, camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă componenţa nominală şi conducerea delegaţiei permanente a camerei deputaţilor la adunarea interparlamentară a ortodoxiei, potrivit anexei care face parte din prezenta hotărâre.această hotărâre a fost adoptată de camera deputaţilor în şedinţa din 28 martie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.p. preŞedintele camerei deputaŢilor,petru-gabriel vlasebucureşti, 28 martie 2017.nr. 22.anexĂ componenŢa nominalĂ Şi conducereadelegaţiei permanente a camerei deputaţilor la adunarea interparlamentară a ortodoxiei1. dinu cristina, deputat, membru al grupului parlamentar psd2. axinte vasile, deputat, membru al grupului parlamentar ...

12.  HOTĂRÂRE nr. 21 din 28 martie 2017 pentru suplimentarea obiectivelor prevăzute de Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5/2017 privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august şi noiembrie 2016 de către Guvernul României EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În temeiul art. 67 din constituţia româniei, republicată,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicobiectivele controlului prevăzut la art. 2 din hotărârea camerei deputaţilor nr. 5/2017 privind efectuarea unui control de către curtea de conturi pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august şi noiembrie 2016 de către guvernul româniei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 45 din 16 ianuarie 2017, se suplimentează cu următoarele: – verificarea modului în care au fost respectate prevederile legale privind derogarea de la principalii indicatori macroeconomici aprobaţi prin lege pentru anii 2015 şi ...

13.  HOTĂRÂRE nr. 24 din 22 martie 2017 pentru suplimentarea obiectivelor prevăzute de Hotărârea Parlamentului României nr. 2/2017 privind efectuarea de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului a unei anchete parlamentare pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din lunile august şi noiembrie 2016, de către Guvernul României EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 215 din 29 martie 2017

În urma dezbaterilor din şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 22 martie 2017,în temeiul art. 67 din constituţia româniei, republicată,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicobiectivele anchetei parlamentare prevăzute la art. 2 din hotărârea parlamentului româniei nr. 2/2017 privind efectuarea de către comisia pentru buget, finanţe şi bănci a camerei deputaţilor şi comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a senatului a unei anchete parlamentare pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din lunile august şi noiembrie 2016, de către guvernul româniei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016