Monitorul Oficial 165 din 25 Februarie 2025
Monitorul Oficial 165 din 25 Februarie 2025 (M. Of. 165/2025)
1. HOTĂRÂRE nr. 73 din 20 februarie 2025 privind trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Olt, Alba, Sibiu, Giurgiu, Cluj, Argeş, Buzău, Mureş, Gorj şi Sălaj, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
În conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea din ...
2. HOTĂRÂRE nr. 72 din 20 februarie 2025 privind modificarea alin. (4) al art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem-pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla articolul 9 din hotărârea guvernului nr. 1.025/2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem-pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 809 din 17 august 2022, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) cu excepţia situaţiei în care organul judiciar competent a dispus menţinerea obligaţiei de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, ca urmare a informării potrivit alin. (3), persoana supravegheată are ...
3. HOTĂRÂRE nr. 70 din 20 februarie 2025 privind aprobarea caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Asigurarea atenuării şi tranzitării în siguranţă a volumelor de viitură pe râul Crasna, aval de acumularea Vârşolţ, judeţul Satu Mare" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „asigurarea atenuării şi tranzitării în siguranţă a volumelor de viitură pe râul crasna, aval de acumularea vârşolţ, judeţul satu mare“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din sumele aferente componentei de împrumut a planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta 1 - managementul ...
4. NORME din 20 februarie 2025 de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
──────────aprobate prin hotĂrÂrea nr. 64 din 20 februarie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 165 din 25 februarie 2025.──────────art. 1prezentele norme stabilesc procedura privind decontarea achiziţiei de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană, de către angajatori.art. 2dispoziţiile prezentelor norme se aplică lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare, pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.art. 3În înţelesul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) angajator - autorităţile şi instituţiile publice la care se face referire în art. v din ordonanţa de ...
5. HOTĂRÂRE nr. 64 din 20 februarie 2025 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. v alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă normele de aplicare a prevederilor art. v alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:viceprim-ministru,marian neacşuviceprim-ministru, ministrul finanţelor,tánczos barnaviceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,marian-cătălin predoiuministrul muncii, familiei, ...
6. DECIZIA nr. 494 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (4) şi ale art. 340 şi 342 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
7. DECIZIA nr. 339 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...