Monitorul Oficial 0 din 30 Octombrie 2024
Monitorul Oficial 0 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 0/2024)
1. COMUNICAT din 30 octombrie 2024 privind formularea unei cereri de înlocuire a măsurilor stabilite printr-un ordin de protecţie emis pe durată maximă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 octombrie 2024
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 20050/196/2024nr. de înregistrare a sesizării: 2425/1/2024data înregistrării sesizării: 30.10.2024conţinutul sesizării:dacă dispoziţiile art. 49 din legea nr. 217/2003 republicată se interpretează în sensul că pentru formularea unei cereri de înlocuire a măsurilor stabilite printr-un ordin de protecţie emis pe durată maximă, persoana împotriva căreia a fost emis ordinul trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 49 alin. (2) şi dacă procedura de soluţionare este cea prevăzută de art. 49 alin. (3) din lege?
2. COMUNICAT din 30 octombrie 2024 privind funcţionarii publici din cadrul administraţiei publice locale care ocupă un loc de muncă cu factori de risc, expertizat ca atare şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 octombrie 2024
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 1075/97/2023nr. de înregistrare a sesizării: 2430/1/2024data înregistrării sesizării: 30.10.2024conţinutul sesizării:dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 23 din legea-cadru nr. 153/2017 cu referire la art. 1 din legea-cadru nr. 153/2017, anexa nr. viii, capitolul i, lit. b. reglementări specifice funcţionarilor publici, art. 11 alin. (1), (2) şi (3) din aceeaşi lege-cadru şi raportat la art. 7, 8 şi 9 din regulamentul aprobat prin hg nr. 569/2017 şi lit. a) din anexa la regulamentul amintit, respectiv art. 34 alin. (2) din oug nr. 114/2018 şi art. 1 alin. (3) din oug nr. 226/2020, funcţionarii publici din cadrul administraţiei publice locale care ocupă un loc de ...
3. COMUNICAT din 30 octombrie 2024 privind sumele cuvenite şi neachitate până la deces la care ar fi avut dreptul titularul calităţii de Luptător cu Rol Determinant cu titlu de indemnizaţie de gratitudine, care a decedat înainte de eliberarea noului tip de certificat preschimbat şi nu a avut stabilită o astfel de indemnizaţie în baza unei decizii a casei de pensii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 octombrie 2024
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 1114/3/2022*nr. de înregistrare a sesizării: 2429/1/2024data înregistrării sesizării: 30.10.2024conţinutul sesizării:dacă dispoziţiile art. 5^1 din legea nr. 341/2004 se interpretează în sensul că prin sume cuvenite şi neachitate până la deces care se plătesc moştenitorilor se înţeleg sumele la care ar fi avut dreptul titularul calităţii de luptător cu rol determinant cu titlu de indemnizaţie de gratitudine, care a decedat înainte de eliberarea noului tip de certificat preschimbat şi nu a avut astfel stabilită o astfel de indemnizaţie în baza unei decizii a casei de pensii, sau vizează doar situaţia titularului calităţii de luptător cu rol ...
4. COMUNICAT din 30 octombrie 2024 privind modalitatea de aplicare a majorării salariale de 5% în situaţia funcţionarilor publici din cadrul A.N.A.F. care aveau drepturile salariale la nivel maxim pentru funcţia, gradul, treapta şi gradaţia la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale invocate EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 octombrie 2024
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 810/119/2024nr. de înregistrare a sesizării: 2428/1/2024data înregistrării sesizării: 30.10.2024conţinutul sesizării:modalitatea de aplicare a majorării salariale de 5% prevăzută de art. i alin. (1) din o.u.g. nr. 115/2023 în situaţia funcţionarilor publici din cadrul a.n.a.f. care având drepturile salariale la nivel maxim pentru funcţia, gradul, treapta şi gradaţia pe care o ocupau înainte de intrare în vigoare a dispoziţiilor art. xi din o.u.g. nr. 81/2023 (act normativ care nu prevede o majorare, ci o procedură de egalizare a drepturilor salariale) şi care nu au beneficiat de nicio egalizare/majorare, mai sunt beneficiari ai acestui drept? modalitatea de aplicare ...
5. COMUNICAT din 30 octombrie 2024 privind compensarea muncii prestate de personalul vamal, a cărui statut este reglementat de OUG nr. 10/2004, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 30 octombrie 2024
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 996/30/2024; 1553/30/2024nr. de înregistrare a sesizării: 2426/1/2024; 2427/1/2024data înregistrării sesizării: 30.10.2024conţinutul sesizării:dacă munca prestată de personalul vamal, a cărui statut este reglementat de oug nr. 10/2004, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din oug nr. 10/2004, de codul muncii sau de compensarea reglementată de legea nr. 153/2017, cu modificările ulterioare.