Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 0 din 13 Decembrie 2019 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 0 din 13 Decembrie 2019

Monitorul Oficial 0 din 13 Decembrie 2019 (M. Of. 0/2019)

1.  COMUNICAT din 13 decembrie 2019 Contencios subiectiv sau contencios obiectiv. Organism social interesat-asociaţie, invocarea interesului legitim public trebuie sau nu să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 13 decembrie 2019

Nr. de înregistrare a sesizării: 3315/1/2019data înregistrării sesizării: 13.12.2019 conţinutul sesizării:anularea unui act administrativ:- contencios obiectiv – doar organismele sociale interesate pot să îşi întemeieze acţiunea pe vătămarea unui interes legitim public în principal şi nu subsidiar unui interes legitim privat, iar în contenciosul obiectiv nu pot fi solicitate despăgubiri;– contencios subiectiv – actul administrativ poate fi anulat numai dacă şi sub condiţia în care se dovedeşte că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim.minuta deciziei nr. 8 din 2 martie 2020 admite recursul în interesul legii formulat de colegiul de conducere al curţii ...

2.  COMUNICAT din 13 decembrie 2019 privind reluarea cercetării cauzei în situaţia invocării unui caz de nulitate absolută ce atrage competenţa unei instanţe superioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 0 din 13 decembrie 2019

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2933/335/2017nr. de înregistrare a sesizării: 3323/1/2019data înregistrării sesizării: 13.12.2019conţinutul sesizării:În interpretarea dispoziţiilor art. 281 alin. (3) din codul de procedură penală, conform cărora încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) şi f) poate fi invocată în orice stare a procesului, după schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată de instanţa sesizată cu rechizitoriu, într-o infracţiune care atrage competenţa unei instanţe superioare şi/sau asistenţa juridică obligatorie, cercetarea cauzei se reia din faza urmăririi penale de către organele de urmărire penală competente conform noii încadrări sau din faza camerei preliminare ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016