Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
strategia din 3 mai 2006
Monitorul Oficial 1153 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1153/2023)
ORDIN nr. 1.136 din 14 decembrie 2023 privind aprobarea setului de standarde de locuire incluzivă în comunitate a persoanelor adulte cu dizabilităţi, precum şi a metodologiei de acordare, de organizare şi funcţionare, de finanţare şi monitorizare a locuinţelor din reţeaua de locuire incluzivă EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1153 din 20 decembrie 2023
Având în vedere:- legea nr. 7/2023 privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;– legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– legea nr. 221/2010 pentru ratificarea convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la new york de adunarea generală a organizaţiei naţiunilor unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de românia la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare;– hotărârea ...
Monitorul Oficial 1142 bis din 18 Decembrie 2023 (M. Of. 1142 bis/2023)
PROCEDURĂ din 6 decembrie 2023 de emitere a autorizaţiei de gospodărire a apelor EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1142 bis din 18 decembrie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.147 din 6 decembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1142 din 18 decembrie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură reglementează modalitatea, respectiv etapele procedurale de emitere, modificare, transfer, retragere şi suspendare temporară a autorizaţiilor de gospodărire a apelor, competenţele de emitere a autorizaţiei de gospodărire a apelor, normativul de conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare, normativul de conţinut al expertizei tehnice, precum şi normativul de conţinut al studiilor hidrologice, hidrogeologice şi de gospodărire a apelor.(2) În scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi protecţiei acestora împotriva epuizării şi poluării, legea ...
Monitorul Oficial 1130 bis din 14 Decembrie 2023 (M. Of. 1130 bis/2023)
ANEXE din 16 noiembrie 2023 privind aprobarea programelor pentru susţinerea Concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 bis din 14 decembrie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 6.664 din 16 noiembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.130 din 14 decembrie 2023──────────anexa 1 programele pentru susŢinerea concursului naŢional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate În ÎnvĂŢĂmÂntul preuniversitar ministerul educaŢiei centrul naŢional de politici Şi evaluare În educaŢie concursul naŢional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate În ÎnvĂŢĂmÂntul preuniversitarprograma pentru arhitecturĂ - bucureşti - 2023nota de prezentareprogramele pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a cadrelor didactice urmăresc afirmarea de noi competenţe profesionale prin aprofundarea unor concepte şi orientări cu privire la educaţia pentru arhitectură înţeleasă ca activitate creativă specifică de formare în spirit larg, cultural a tinerei generaţii.la examenul ...
Monitorul Oficial 1139 din 15 Decembrie 2023 (M. Of. 1139/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 15 decembrie 2023
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 trebuie realizată pe o serie de măsuri fiscal-bugetare aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului uniunii europene din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din ...
Monitorul Oficial 1119 din 12 Decembrie 2023 (M. Of. 1119/2023)
DECIZIA nr. 678 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1119 din 12 decembrie 2023
┌──────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1103 bis din 07 Decembrie 2023 (M. Of. 1103 bis/2023)
STRATEGIA din 29 noiembrie 2023 pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră - România Neutră în 2050 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1103 bis din 7 decembrie 2023
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.215 din 29 noiembrie 2023, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1.103 din 7 decembrie 2023.──────────cuvânt înainteaceastă strategie a fost elaborată de pricewaterhousecoopers management consultants srl (pwc), cu sprijinul consistent al experţilor din cadrul macedonian academy of sciences and arts.strategia a fost realizată în proiectului "implementarea planului naţional integrat pentru energie şi schimbări climatice şi elaborarea strategiei pe termen lung a româniei", finanţat de uniunea europeană prin intermediul instrumentului de sprijin tehnic (technical support instrument), gestionat la nivelul direcţiei generale sprijin pentru reforme structurale (dg reform), derulat în baza contractului nr. reform/2021/op/0006-07 lot 1, încheiat ...
Monitorul Oficial 1084 bis din 29 Noiembrie 2023 (M. Of. 1084 bis/2023)
ANEXĂ din 22 noiembrie 2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.300/2023 privind aprobarea Ghidului de finanţare pentru investiţia specifică: I3.1 - Redimensionare, standardizare şi optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS) din cadrul pilonului II: Transformare digitală - componenta 7: Transformare digitală, investiţia: I3. Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 bis din 29 noiembrie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 3.985 din 22 noiembrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.084 din 29 noiembrie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂghidul de finanţareÎn cadrul apelurilor de proiecte:- cod apel: ms-731 aferent i3.1, apel necompetitivpilonul ii: transformare digitalăcomponenta: 7 - transformare digitalăinvestiŢia: i3. realizarea sistemului de ehealth şi telemedicinăinvestiţia specifică: i3.1 - redimensionare, standardizare şi optimizare a platformei informatice din asigurările de sănătate (pias)data: 06.07.2023ministerul sănătăţii - coordonator de reforme şi investiţii pentru componenta 12 - sănătateadresă: str. cristian popişteanu, nr. 1 - 3, sector 1, bucureştidirecţia generală implementare şi ...
Monitorul Oficial 1090 din 04 Decembrie 2023 (M. Of. 1090/2023)
REGULAMENT din 28 noiembrie 2023 de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1090 din 4 decembrie 2023
──────────pus în aplicare de ordinul nr. 1.511 din 28 noiembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.090 din 4 decembrie 2023.──────────În temeiul art. 26 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul concurenţei adoptă prezentul regulament.cap. i dispoziţii generaleart. 1(1) administrarea şi punerea în aplicare a prevederilor legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea concurenţei, a prevederilor legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea privind concurenţa neloială, a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile ...
Monitorul Oficial 1067 bis din 27 Noiembrie 2023 (M. Of. 1067 bis/2023)
ANEXE din 16 noiembrie 2023 privind aprobarea programelor pentru susţinerea examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1067 bis din 27 noiembrie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 6.663 din 16 noiembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.067 din 27 noiembrie 2023.──────────anexa 1 programele pentru susŢinerea examenului naŢional pentru definitivare În ÎnvĂŢĂmÂntul preuniversitar ministerul educaŢieicentrul naŢional de politici Şi evaluare În educaŢie examenul naŢional pentru definitivare În ÎnvĂŢĂmÂntul preuniversitarprograma pentru alimentaŢie publicĂ profesori - bucureşti - 2023a. notĂ de prezentareprograma pentru examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar reprezintă documentul curricular şi normativ de bază în temeiul căruia vor fi structurate şi asigurate atât orientarea generală în domeniul cunoaşterii ştiinţifice şi didactice/metodice a domeniului de referinţă, cât şi parcurgerea, prin studiu sistematic, a unei tematici adaptate nivelului profesional al cadrului ...
Monitorul Oficial 1058 din 23 Noiembrie 2023 (M. Of. 1058/2023)
HOTĂRÂRE nr. 1.116 din 16 noiembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1058 din 23 noiembrie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1061 din 29 decembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1 alineatul (2) litera c), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(i) documentaţie tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, denumită în continuare d.t.a.c./documentaţie tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare, denumită în continuare d.t.a.d.;"2. la articolul 7 ...