Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
statut din 20 august 2008
Monitorul Oficial 748 din 03 Decembrie 2013 (M. Of. 748/2013)
CONVENTIE din 4 octombrie 2010 cu privire la construirea si exploatarea unui Centru de cercetare in domeniul antiprotonilor si al ionilor in Europa EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 3 decembrie 2013
Guvernelerepublicii austria,republicii populare chineze,republicii finlanda,republicii franceze,republicii federale germania,republicii elene,republicii india,republicii italia,republicii polonia,româniei,federaţiei ruse,republicii slovacia,republicii slovenia,regatului spaniei,regatului suediei,regatului unit al marii britanii şi irlandei de nord,denumite în continuare părţi contractante,în dorinţa de a consolida şi mai mult poziţia europei şi a statelor părţilor contractante în cercetarea mondială şi de a intensifica cooperarea ştiinţifică dincolo de frontierele de domenii şi naţionale,recunoscând că un sistem de accelerare unic în lume şi novator din punct de vedere tehnic va fi de mare importanţă în viitor în multe domenii diferite, pentru a efectua cercetări avansate în ştiinţele care au ca obiect structura fundamentală a materiei ...
Monitorul Oficial 703 din 15 Noiembrie 2013 (M. Of. 703/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie 2013
Având în vedere că prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2013 a personalului bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2013,ţinând cont că neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2014 ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice,luarea ...
Monitorul Oficial 551 din 30 August 2013 (M. Of. 551/2013)
DECIZIE nr. 10A din 23 ianuarie 2013 privind judecarea cererii de apel formulate de apelantele Societatea Romana de Televiziune, Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - CREDIDAM, Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale - ARCA, S.C. Antena TV Group - S.A., Asociatia Romana pentru Artisti Interpreti sau Executanti - ARAIEX impotriva Hotararii arbitrale nr. 3 din 15 martie 2012, pronuntata de Corpul de arbitri de pe langa Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor in Dosarul de arbitraj nr. 3/2012, in contradictoriu cu intimatii S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. si S.C. PRO TV - S.A. EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX A CIVILA SI PT. CAUZE PRIVIND PROP. INTELECTUALA, CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 30 august 2013
Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2013dosar nr. 3.280/2/2012curtea constituită din:preşedinte - bianca antoaneta scrobjudecător - crina bianca trămîndangrefier - mihaela lăcătuşupe rol se află judecarea cererii de apel formulate de apelantele societatea română de televiziune, centrul român pentru administrarea drepturilor artiştilor interpreţi - credidam, asociaţia română de comunicaţii audiovizuale - arca, s.c. antena tv group - s.a., asociaţia română pentru artişti interpreţi sau executanţi - araiex împotriva hotărârii arbitrale nr. 3 din 15 martie 2012, pronunţată de corpul de arbitri de pe lângă oficiul român pentru drepturile de autor în dosarul de arbitraj nr. ...
DECIZIE nr. 106 din 5 august 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 10A din 23 ianuarie 2013 si a Incheierii de sedinta din 5 iunie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 30 august 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:articol unicse publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă nr. 10a din 23 ianuarie 2013 şi Încheierea de şedinţă din 5 iunie 2013 ...
Monitorul Oficial 549 din 29 August 2013 (M. Of. 549/2013)
ORDONANŢĂ nr. 26 din 21 august 2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 549 din 29 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.5 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1prevederile prezentei ordonanţe se aplică operatorilor economici care sunt organizaţi şi funcţionează în baza legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:a) regiilor autonome înfiinţate de stat, societăţilor/companiilor naţionale, precum şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, după caz;b) ...
Monitorul Oficial 514 din 14 August 2013 (M. Of. 514/2013)
LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1legalitatea executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertateexecutarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate se realizează în conformitate cu dispoziţiile codului penal, ale codului de procedură penală şi ale prezentei legi.art. 2temeiul executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate(1) pedepsele şi măsurile educative privative de libertate se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive.(2) reţinerea se execută numai în temeiul ordonanţei prin care s-a dispus această măsură, potrivit dispoziţiilor codului de procedură penală.(3) arestul la domiciliu se execută numai în temeiul încheierii dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de ...
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 498 din 07 August 2013 (M. Of. 498/2013)
LEGE nr. 279 din 5 octombrie 2005 (*republicata*) privind ucenicia la locul de munca EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 7 august 2013
--------*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 179/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 348 din 13 iunie 2013 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 435 din 17 iulie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 522 din 25 iulie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie.(2) ...
Monitorul Oficial 495 din 06 August 2013 (M. Of. 495/2013)
DECIZIE nr. 313 din 18 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si ale Legii nr. 109/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 august 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei ...
Monitorul Oficial 490 din 02 August 2013 (M. Of. 490/2013)
DECIZIE nr. 328 din 25 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 2 august 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 18 iunie 2013, a reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...