Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulamentul electoral din 29 septembrie 2015
Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...
Monitorul Oficial 781 din 20 Octombrie 2015 (M. Of. 781/2015)
ORDIN nr. 125 din 23 septembrie 2015 privind modificarea şi completarea Statutului Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, recunoscut prin Hotărârea Guvernului nr. 189/2008 EMITENT: SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 din 20 octombrie 2015
În temeiul art. 29 alin. (3) din constituţia româniei, republicată,în baza art. 22 alin. (1) din legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată,în conformitate cu prevederile ordinului secretarului de stat pentru culte nr. 94/2014 privind procedura operaţională pentru recunoaşterea modificărilor şi completărilor statutelor de organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor religioase recunoscute în românia*),──────────*) ordinul secretarului de stat pentru culte nr. 94/2014 nu a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i.──────────având în vedere adresele ministerului justiţiei nr. 2/80.881 din 7 noiembrie 2014 şi 2/93.232 din 18 noiembrie 2014,luând în considerare solicitările ...
Monitorul Oficial 767 din 14 Octombrie 2015 (M. Of. 767/2015)
HOTĂRÂRE nr. 77 din 13 octombrie 2015 privind vacantarea unui loc de deputat EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 15 octombrie 2015
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului deputat ghiveciu marian, începând cu data de 29 septembrie 2015,în temeiul art. 70 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, al art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi al art. 236 alin. (1) şi art. 237 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat,constatând că preşedintele camerei deputaţilor a luat act de încetarea mandatului domnului ghiveciu marian, deputat ales în parlamentul româniei, în circumscripţia electorală nr. 10 buzău, colegiul uninominal nr. 5,camera ...
Monitorul Oficial 756 din 09 Octombrie 2015 (M. Of. 756/2015)
REGULAMENTUL ELECTORAL DIN 29 SEPTEMBRIE 2015 al Colegiului Farmaciştilor din România EMITENT: COLEGIUL FARMACIŞTILOR DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 9 octombrie 2015
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) membrii consiliului colegiului teritorial, reprezentanţii în adunarea generală naţională a colegiului farmaciştilor din românia, membrii comisiei de disciplină, inclusiv cei ai comisiei superioare de disciplină, precum şi membrii comisiei de cenzori se aleg prin votul direct, secret şi liber exprimat de către farmaciştii membri ai colegiului farmaciştilor din românia.(2) membrii biroului consiliului colegiului de la nivel teritorial sau al consiliului naţional al colegiului farmaciştilor din românia se aleg în mod individual de către membrii consiliului teritorial, respectiv de către consiliul naţional al colegiului farmaciştilor din românia.art. 2dreptul de vot, precum şi dreptul de a fi ales ...
DECIZIE nr. 2 din 29 septembrie 2015 privind aprobarea Regulamentului electoral al Colegiului Farmaciştilor din România, stabilirea perioadei de organizare a alegerilor la nivelul Colegiului Farmaciştilor din România şi aprobarea Comisiei Electorale Centrale EMITENT: COLEGIUL FARMACIŞTILOR DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 9 octombrie 2015
În temeiul art. 613 şi 648 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, respectiv al art. 89 şi 97 din statutul colegiului farmaciştilor din românia, aprobat prin decizia adunării generale naţionale a colegiului farmaciştilor din românia nr. 2/2009 privind aprobarea statutului colegiului farmaciştilor din românia şi a codului deontologic al farmacistului,consiliul naţional al colegiului farmaciştilor din românia decide:art. 1 se aprobă regulamentul electoral al colegiului farmaciştilor din românia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.art. 2 (1) perioada în care se vor desfăşura alegerile aferente mandatului 2015-2019 de membru al unui organ de conducere, ...
Monitorul Oficial 671 din 03 Septembrie 2015 (M. Of. 671/2015)
DECIZIE nr. 9 din 11 iulie 2015 pentru modificarea anexei la Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 59/2011 privind aprobarea Regulamentului electoral al Colegiului Medicilor Dentişti din România EMITENT: COLEGIUL MEDICILOR DENTIŞTI DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 3 septembrie 2015
În temeiul art. 516 alin. (1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9, 75 şi 126 din regulamentul de organizare şi funcţionare a colegiului medicilor dentişti din românia, adoptat prin decizia adunării generale naţionale a colegiului medicilor dentişti din românia nr. 5/2007, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al colegiului medicilor dentişti din românia adoptă următoarea decizie:art. i anexa la decizia consiliului naţional al colegiului medicilor dentişti din românia nr. 59/2011 privind aprobarea regulamentului electoral al colegiului medicilor dentişti din românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 598 din 07 August 2015 (M. Of. 598/2015)
DECIZIE nr. 20 din 17 iulie 2015 privind stabilirea datelor organizării alegerilor din mandatul 2015-2019, adoptarea Regulamentului electoral privind alegerea conducerii Colegiului Medicilor din România şi aprobarea componenţei Comisiei Electorale Centrale EMITENT: COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 7 august 2015
În temeiul art. 418 şi 424 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al colegiului medicilor din românia decide:art. 1pentru alegerile din mandatul 2015-2019, datele în care urmează să se exprime votul sunt 19-21 noiembrie 2015 pentru turul i şi, acolo unde va fi cazul, 3-5 decembrie 2015 pentru turul ii.art. 2(1) se adoptă regulamentul electoral privind alegerea conducerii colegiului medicilor din românia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.(2) se aprobă componenţa comisiei electorale centrale, după cum urmează:- dr. marius alexandru liţu;- dr. alexandru voicu;- dr. adrian nedelciu;- ...
Monitorul Oficial 437 din 18 Iunie 2015 (M. Of. 437/2015)
REGULAMENT din 24 februarie 1994 (*republicat*) al Camerei Deputaţilor*) EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 18 iunie 2015
──────────*) regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994 şi a fost republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 55/2015 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 416 din 11 iunie 2015.regulamentul camerei deputaţilor a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 326 din 13 mai 2015.──────────cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis de preşedintele româniei, în conformitate cu prevederile constituţiei româniei, republicată.art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 326 din 13 Mai 2015 (M. Of. 326/2015)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 (*republicat*) Camerei Deputaţilor*) EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 13 mai 2015
──────────*) regulamentul camerei deputaţilor a fost republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 43/2015 privind modificarea şi completarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 313 din 7 mai 2015.regulamentul camerei deputaţilor a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 762 din 13 noiembrie 2012 şi a mai fost modificat şi completat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 31/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 694 din 13 noiembrie 2013.──────────cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite ...