Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 3 decembrie 2003
Monitorul Oficial 1228 din 14 Decembrie 2020 (M. Of. 1228/2020)
HOTĂRÂRE nr. 1.011 din 27 noiembrie 2020 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 2737 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, transmiterea acestuia în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", instituţie de drept public aflată în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1228 din 14 decembrie 2020
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (2) şi (11) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 125/2020 privind stabilirea unor măsuri ...
Monitorul Oficial 1212 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1212/2020)
DECIZIA nr. 721 din 7 octombrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1212 din 11 decembrie 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 1210 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1210/2020)
HOTĂRÂRE nr. 1.061 din 4 decembrie 2020 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi trecerea unei părţi din acesta din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia asigurare logistică integrată în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia generală de protecţie internă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1210 din 11 decembrie 2020
Având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu numărul mfp 34158, aflat în domeniul public al statului şi în ...
DECIZIA nr. 334 din 11 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi a sintagmei "Începând cu drepturile lunii ianuarie 2018" din art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1210 din 11 decembrie 2020
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 1176 bis din 04 Decembrie 2020 (M. Of. 1176 bis/2020)
GHID din 28 noiembrie 2020 de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici din domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1176 bis din 4 decembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 3.402 din 28 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.176 din 4 decembrie 2020.────────── (a se vedea imaginea asociată) introducereacest ghid cuprinde informaţii privind:a) obiectul, scopul şi obiectivul programului;b) procedura de depunere a solicitărilor şi criteriile de validare a dosarelor aplicanţilor;c) condiţiile şi termenele de analiză, evaluare, selectare, aprobare, implementare şi decontare a proiectului propus;d) implementarea şi monitorizarea proiectului aprobat;e) coeficientul de performanţă al proiectului, criteriile tehnice de eligibilitate a operatorilor economici şi cuantumul finanţării, care se adresează proiectelor pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată ...
Monitorul Oficial 1206 din 10 Decembrie 2020 (M. Of. 1206/2020)
HOTĂRÂRE nr. 1.028 din 27 noiembrie 2020 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unui imobil aparţinând domeniului public al statului şi transmiterea unei părţi din acesta din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Timişoara în administrarea Ministerului Apărării Naţionale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1206 din 10 decembrie 2020
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1datele de identificare şi valoarea de inventar a imobilului aparţinând domeniului ...
Monitorul Oficial 1177 din 04 Decembrie 2020 (M. Of. 1177/2020)
DECIZIA nr. 486 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b) şi ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1177 din 4 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1125 din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1125/2020)
DECIZIA nr. 568 din 9 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1125 din 23 noiembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 1088 din 17 Noiembrie 2020 (M. Of. 1088/2020)
DECIZIA nr. 455 din 24 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 14 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1088 din 17 noiembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1027 din 04 Noiembrie 2020 (M. Of. 1027/2020)
DECIZIA nr. 520 din 30 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1027 din 4 noiembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








