Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 24 noiembrie 2006
Monitorul Oficial 1004 bis din 13 Decembrie 2019 (M. Of. 1004 bis/2019)
REGULAMENT din 14 noiembrie 2019 de ordine interioară al parchetelor EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1004 bis din 13 decembrie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 947/2019, publicată în monitorul oficial, partea i nr. 1004 din 13 decembrie 2019.────────── (a se vedea imaginea asociată) titlul idispoziţii generaleart. 1rolul ministerului public(1) ministerul public este parte componentă a autorităţii judecătoreşti, iar atribuţiile sale sunt prevăzute în constituţia româniei, republicată, în legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte acte normative.(2) În activitatea judiciară, ministerul public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.(3) ministerul public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.art. 2structura şi organizarea ministerului ...
Monitorul Oficial 1041 din 24 Decembrie 2019 (M. Of. 1041/2019)
RAPORT din 24 decembrie 2019 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2019, care se publică de către Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 24 decembrie 2019
Denumirea partidului politic: partidul libertate, unitate şi solidaritatesediul partidului politic: str. finlanda nr. 15, sectorul 1, bucureştitipul procesului electoral: alegeri prezidenţialedata desfăşurării procesului electoral: 10 noiembrie 2019┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
RAPORT din 24 decembrie 2019 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2019, care se publică de către Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Mişcarea Populară EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 24 decembrie 2019
Denumirea partidului politic: partidul mişcarea popularătipul procesului electoral: alegeri prezidenţialedata desfăşurării procesului electoral: 10 noiembrie 2019┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
RAPORT din 24 decembrie 2019 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2019, care se publică de către Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 24 decembrie 2019
Denumirea partidului politic: partidul puterii umaniste (social-liberal)tipul procesului electoral: alegeri prezidenţialedata desfăşurării procesului electoral: 10 noiembrie 2019┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
RAPORT din 24 decembrie 2019 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2019, care se publică de către Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Neamul Românesc EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 24 decembrie 2019
Denumirea partidului politic/alianţei politice/organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, numele şi prenumele candidatului independent: partidul neamul românesctipul procesului electoral: alegeri prezidenţialedata desfăşurării procesului electoral: 10 noiembrie 2019┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
RAPORT din 24 decembrie 2019 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2019, care se publică de către Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Pro România EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 24 decembrie 2019
Denumirea partidului politic: partidul pro româniatipul procesului electoral: alegeri prezidenţialedata desfăşurării procesului electoral: 10 noiembrie 2019┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
RAPORT din 24 decembrie 2019 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2019, care se publică de către Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Naţional Liberal EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 24 decembrie 2019
Denumirea partidului politic: partidul naţional liberaltipul procesului electoral: alegeri prezidenţialedata desfăşurării procesului electoral: 10 noiembrie 2019┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
RAPORT din 24 decembrie 2019 detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2019, care se publică de către Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Uniunea Democrată Maghiară din România EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 24 decembrie 2019
Denumirea organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale: uniunea democrată maghiară din româniatipul procesului electoral: alegeri prezidenţialedata desfăşurării procesului electoral: 10 noiembrie 2019┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│venituri electorale ...
Monitorul Oficial 1013 din 17 Decembrie 2019 (M. Of. 1013/2019)
DECIZIA nr. 512 din 24 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1013 din 17 decembrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 992 din 10 Decembrie 2019 (M. Of. 992/2019)
DECIZIA nr. 557 din 26 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 992 din 10 decembrie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








