Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 19 septembrie 2013
Monitorul Oficial 79 din 31 Ianuarie 2019 (M. Of. 79/2019)
DECIZIA nr. 702 din 15 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea-Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 66 din 28 Ianuarie 2019 (M. Of. 66/2019)
DECIZIA nr. 578 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 66 din 28 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 56 din 22 Ianuarie 2019 (M. Of. 56/2019)
DECIZIA nr. 662 din 30 octombrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiţii la operatorii economici din industria de apărare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, şi ale art. 10 din aceasta, în special EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 56 din 22 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina ...
Monitorul Oficial 1000 bis din 27 Noiembrie 2018 (M. Of. 1000 bis/2018)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 15 noiembrie 2018 pentru Clinica Multifuncţională "Dr. Calistrat Grozovici" corp A şi corp B EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1000 bis din 27 noiembrie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 920 din 15 noiembrie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.000 din 27 noiembrie 2018──────────comisia naŢionalĂ de strategie Şi pprognozĂcuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descriere generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. beneficiarul investiţiei1.6. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual2.2. analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor2.3. analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen lung3. prezentarea fluxului de pacienţi4. principalele caracteristici tehnice, financiare şi contractuale ale proiectului4.1. descrierea tehnică a proiectului4.2. situaţia ...
Monitorul Oficial 26 din 10 Ianuarie 2019 (M. Of. 26/2019)
DECIZIA nr. 550 din 18 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 26 din 10 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 1102 din 27 Decembrie 2018 (M. Of. 1102/2018)
REGULAMENT din 19 decembrie 2018 privind cadrul organizat de tranzacţionare a produselor standardizate pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A. EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 27 decembrie 2018
──────────aprobat prin ordinul nr. 223 din 19 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1102 din 27 decembrie 2018.──────────cap. iscopart. 1prezentul regulament stabileşte cadrul organizat pentru tranzacţionarea gazelor naturale pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de bursa română de mărfuri (romanian commodities exchange) - s.a. în calitate de operator licenţiat (denumită în cele ce urmează brm), având două segmente:- piaţa produselor standardizate pe termen scurt;– piaţa produselor standardizate pe termen mediu şi lung.cap. iitermeni, definiţii şi abrevieriart. 2(1) În înţelesul prezentului regulament, termenii folosiţi au următoarele semnificaţii:a) piaţa produselor standardizate pe termen scurt reprezintă cadrul ...
Monitorul Oficial 996 bis din 26 Noiembrie 2018 (M. Of. 996 bis/2018)
NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ din 21 septembrie 2018 privind metodologia de prelevare, ambalare, identificare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, precum şi din domeniul organismelor modificate genetic EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 bis din 26 noiembrie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 145/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 996 din 26 noiembrie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1prezenta normă sanitară veterinară stabileşte modul de prelevare, ambalare, identificare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, precum şi din domeniul organismelor modificate genetic şi documentele însoţitoare ale acestora.art. 2(1) În cuprinsul prezentei norme sanitare veterinare se folosesc următoarele abrevieri:- a.n.s.v.s.a - autoritatea naţională sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;– d.s.v.s.a - direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;– l.s.v.s.a - laborator sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor judeţean, ...
Monitorul Oficial 992 din 23 Noiembrie 2018 (M. Of. 992/2018)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 (*republicat*) EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 992 din 23 noiembrie 2018
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 163/2018 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 31 octombrie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, adoptat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 72 din 25 ianuarie 2018, iar ulterior a mai fost modificat prin:- hotărârea senatului nr. 60/2018 privind modificarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 403 din 10 mai 2018;– ...
Monitorul Oficial 982 din 20 Noiembrie 2018 (M. Of. 982/2018)
DECIZIA nr. 372 din 31 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1) şi (3), art. 6-8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 982 din 20 noiembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 971 din 16 Noiembrie 2018 (M. Of. 971/2018)
DECIZIA nr. 456 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 87 alin. (3) teza a doua], pct. 3 [cu referire la art. 88 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 91 alin. (1^1)] şi pct. 5 (cu referire la art. 116^1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 971 din 16 noiembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...