Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 10 aprilie 2009
Monitorul Oficial 235 bis din 04 Aprilie 2011 (M. Of. 235 bis/2011)
GHID din 23 decembrie 2010 privind anestezia regională neuraxială şi terapia cu inhibitori ai hemostazei EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 235 bis din 4 aprilie 2011
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.529 din 23 decembrie 2010, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 235 din 4 aprilie 2011.────────── recomandări societatea română de ati (srati) 2009 natalia hagău, daniela filipescu*1), constantin bodolea, ionel alb, simona cocu*2)*1) institutul de boli cardiovasculare "prof. dr. c.c. iliescu" bucureşti*2) universitatea de medicină şi farmacie "iuliu haţieganu" cluj-napocarolul blocului neuraxial ca tehnică anestezico-analgetică este bine definit în diferite specialităţi chirurgicale: ortopedie, chirurgie abdominală, urologie, ginecologie, chirurgie vasculară etc.incidenţa perioperatorie crescută a trombozei venoase profunde (tvp), respectiv a tromb-embolismului pulmonar, impune profilaxie corecta cu anticoagulante. pe de altă parte, creşterea indicaţiilor terapiei anticoagulante în rândul populaţiei (ex. ...
GHID din 23 decembrie 2010 privind diagnosticul şi menţinerea donorului aflat în moarte cerebrală EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 235 bis din 4 aprilie 2011
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.529/2010 din 23 decembrie 2010, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 235 din 4 aprilie 2011.────────── recomandări societatea română de ati (srati) 2009ioana grinţescu^*1),^*2), dan tulbure^*2),^*3), liliana mirea^*1),^*2), raluca ungureanu^*1),^*2), daniela ologoiu^*1)*1) clinica de anestezie terapie intensivă, spitalul clinic de urgenţă bucureşti*2) universitatea de medicină şi farmacie "carol davila" bucureşti*3) centrul de anestezie şi terapie intensivă, institutul clinic fundeniintroducereÎn prezent se poate vorbi de deces în două situaţii diferite: când apare întreruperea ireversibilă a funcţiilor respiratorie şi circulatorie sau când sunt întrerupte ireversibil toate funcţiile sistemului nervos central, inclusiv cea a trunchiului cerebral (1). ...
GHID din 23 decembrie 2010 privind anestezia în imagistica prin rezonanţă magnetică EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 235 bis din 4 aprilie 2011
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.529/2010 din 23 decembrie 2010, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 235 din 4 aprilie 2011.──────────recomandări societatea română de ati (srati) 2009ioana grigoraş^*1), dorel săndesc^*2), ioana grinţescu^*3), mihai grigoraş^*4), bogdan Ţuţuianu^*5), dan corneci^6*)^*1) universitatea de medicină şi farmacie "gr. t. popa", iaşi^*2) universitatea de medicină şi farmacie, timişoara^*3) universitatea de medicină şi farmacie "carol davila", bucureşti^*4) universitatea de medicină şi farmacie "gr. t. popa", iaşi^*5) spitalul universitar de urgenţă "sf. spiridon", iaşi^*6) universitatea de medicină şi farmacie "carol davila", bucureştiintroducereimagistica prin rezonanţă magnetică (irm) este o modalitate neinvazivă de formare a imaginilor secţionale ...
Monitorul Oficial 247 din 08 Aprilie 2011 (M. Of. 247/2011)
ORDIN nr. 219 din 29 martie 2011 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2011 al Centrului Roman pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 8 aprilie 2011
În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 11 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 449/2003 privind organizarea şi funcţionarea centrului român pentru pregãtirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ceronav şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin:art. 1(1) se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al centrului român pentru pregãtirea şi perfecţionarea personalului din transporturi navale - ...
ORDIN nr. 218 din 29 martie 2011 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2011 al Autoritatii Navale Romane EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 8 aprilie 2011
În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 8 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.133/2002 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii navale române, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin:art. 1(1) se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al autoritãţii navale române, care funcţioneazã în subordinea ministerului transporturilor şi infrastructurii, finanţatã din venituri proprii, prevãzut în ...
Monitorul Oficial 243 din 07 Aprilie 2011 (M. Of. 243/2011)
ORDIN nr. 1.030 din 22 februarie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2011 al Societatii Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filiala a Companiei Nationale "Posta Romana" - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 7 aprilie 2011
Având în vedere referatul de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli al societãţii comerciale "romfilatelia" - s.a., filialã a companiei naţionale "poşta românã" - s.a.,în temeiul art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 6 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului comunicaţiilor şi societãţii informaţionale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei ...
ORDIN nr. 1.793 din 22 martie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2011 al Societatii Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filiala a Companiei Nationale "Posta Romana" - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 7 aprilie 2011
Având în vedere referatul de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli al societãţii comerciale "romfilatelia" - s.a., filialã a companiei naţionale "poşta românã" - s.a.,în temeiul art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 6 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului comunicaţiilor şi societãţii informaţionale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei ...
Monitorul Oficial 242 din 07 Aprilie 2011 (M. Of. 242/2011)
DECIZIE nr. 178*) din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 7 aprilie 2011
-----------* a se vedea opinia separatã de la decizia curţii constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 22 decembrie 2010.augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu ...
Monitorul Oficial 243 din 07 Aprilie 2011 (M. Of. 243/2011)
ORDIN nr. 404 din 17 februarie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2011 al Societatii Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filiala a Companiei Nationale "Posta Romana" - S.A. EMITENT: MINISTERUL COMUNICATIILOR SI SOCIETATII INFORMATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 7 aprilie 2011
Având în vedere referatul de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli al societãţii comerciale "romfilatelia" - s.a., filialã a companiei naţionale "poşta românã" - s.a.,în temeiul art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 6 alin. (6) din hotãrârea guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului comunicaţiilor şi societãţii informaţionale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei ...
Monitorul Oficial 239 din 06 Aprilie 2011 (M. Of. 239/2011)
DECIZIE nr. 218 din 15 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 din Codul familiei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 6 aprilie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din codul familiei, excepţie ridicatã de mihai gherghişor în dosarul ...








