Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
program de cooperare din 17 decembrie 2018
Monitorul Oficial 628 bis din 02 August 2017 (M. Of. 628 bis/2017)
METODOLOGIA din 16 mai 2017 de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul preuniversitar de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, respectiv fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă începând cu anul şcolar 2017 - 2018 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 bis din 2 august 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.900/a10/2.046/c/129/2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 628 din 2 august 2017.──────────dispoziţii generaleart. 1(1) din categoria românilor de pretutindeni, fac parte, în conformitate cu prevederile legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:a) persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor româniei, indiferent de etnonimul folosit (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, ...
METODOLOGIE din 16 mai 2017 de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă, începând cu anul universitar 2017-2018 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 bis din 2 august 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 3900/a.10/2046/c/129/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 628 din 2 august 2017.──────────cuprinsdispoziŢii generaleanul pregătitor de limba românăsecŢiunea i - Şcolarizarea la studii universitare de licenŢĂ a românilor de pretutindenia. admiterea cetăţenilor din republica moldovab. admiterea românilor de pretutindeni cu domiciliul stabil în albaniac. admiterea românilor de pretutindeni din bulgariad. admiterea românilor de pretutindeni din croaţiae. admiterea românilor de pretutindeni din diasporaf. admiterea românilor de pretutindeni din greciaf. admiterea pentru românii de pretutindeni din israelg. admiterea românilor de pretutindeni cu domiciliul stabil în macedoniag. admiterea românilor de pretutindeni cu domiciliul stabil în serbiab. admiterea ...
Monitorul Oficial 939 din 28 Noiembrie 2017 (M. Of. 939/2017)
CARTA ALBĂ din 20 noiembrie 2017 a apărării EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 939 din 28 noiembrie 2017
──────────aprobată prin hotărârea parlamentului nr. 96 din 20 noiembrie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 939 din 28 noiembrie 2017.──────────cuprins cuvânt-înainteintroducere premiserepere de conţinutcap. 1evaluarea mediului de securitatemediul internaţional de securitateriscuri şi ameninţăricap. 2obiectivele politicii de apăraredezvoltarea capabilităţilor de apărare robustecreşterea credibilităţii strategice în cadrul nato şi al ueconsolidarea parteneriatelor strategice, în mod deosebit a parteneriatului strategic cu statele unite ale americiidezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionalesprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgenţăcap. 3misiunile şi cerinţele specifice pentru armata românieimisiunile armatei românieinivelul de ambiţiecerinţe specificecap. 4principalele direcţii de ...
Monitorul Oficial 712 din 04 Septembrie 2017 (M. Of. 712/2017)
HOTĂRÂRE nr. 614 din 30 august 2017 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 117/2017 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 712 din 4 septembrie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. unic anexele nr. 1 şi 2 la hotărârea guvernului nr. 117/2017 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 218 din 30 martie 2017, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre. prim-ministru mihai tudose contrasemnează: --------------- ministrul educaţiei naţionale, liviu-marian pop ministrul muncii şi justiţiei sociale, lia-olguţa vasilescu bucureşti, 30 august 2017. nr. 614.anexa nr. 1 (anexa nr. 1 la hotărârea guvernului ...
Monitorul Oficial 679 din 19 August 2017 (M. Of. 679/2017)
REZOLUŢIE 2360(2017) din 21 iunie 2017 adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 7981-a întâlniri din data de 21 iunie 2017 EMITENT: Consiliul de Securitate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 679 din 19 august 2017
──────────publicată prin ordinul nr. 1.306 din 11 august 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 679 din 19 august 2017.────────── organizaŢia naŢiunilor uniteconsiliul de securitates/res/2360 (2017)distribuire: generală21 iunie 2017rezoluŢia 2360 (2017)adoptată de consiliul de securitate în cadrul celei de-a 7981-a întâlniri din data de 21 iunie 2017consiliul de securitate,reamintind rezoluţiile sale anterioare şi declaraţiile preşedintelui acestuia privind republica democrată congo (rdc),reafirmând angajamentul său puternic privind suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a rdc, precum şi a tuturor statelor din regiune şi subliniind nevoia de a respecta, în totalitate, principiile privind neamestecul în treburile interne, buna vecinătate ...
Monitorul Oficial 531 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 531/2017)
HOTĂRÂRE nr. 462 din 30 iunie 2017 pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 909/2014 privind aprobarea Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 şi constituirea Comitetului naţional pentru coordonarea implementării Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 şi a pct. X din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2014 pentru aprobarea Strategiei privind mai buna reglementare 2014-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 531 din 7 iulie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 909/2014 privind aprobarea strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 şi constituirea comitetului naţional pentru coordonarea implementării strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 834 şi 834 bis din 17 noiembrie 2014, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.art. iipunctul x din anexa la hotărârea guvernului nr. 1.076/2014 pentru aprobarea strategiei privind mai buna reglementare 2014-2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 917 din 17 decembrie 2014, se modifică ...
Monitorul Oficial 507 din 30 Iunie 2017 (M. Of. 507/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 iunie 2017 privind unele măsuri în vederea accelerării implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes naţional, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, pentru completarea Legii nr. 105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare Teritorială Europeană“, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 507 din 30 iunie 2017
Luând în considerare prevederile art. 136 din regulamentul (ue) nr. 1.303/2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fondul pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fondul pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, conform cărora comisia europeană dezangajează orice parte din suma aferentă unui program operaţional, care nu a fost ...
Monitorul Oficial 496 din 29 Iunie 2017 (M. Of. 496/2017)
HOTĂRÂRE nr. 53 din 29 iunie 2017 pentru acordarea încrederii Guvernului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 29 iunie 2017
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din data de 29 iunie 2017 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de către domnul mihai tudose, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 29 iunie 2017,în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicată,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se acordă încredere guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din ...
Monitorul Oficial 218 din 30 Martie 2017 (M. Of. 218/2017)
HOTĂRÂRE nr. 117 din 16 martie 2017 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 218 din 30 martie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 138 alin. (5), art. 140 alin. (2), art. 148 alin. (4), art. 154 şi art. 155 alin. (1) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1 se aprobă domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017-2018, în cadrul ...
Monitorul Oficial 213 din 29 Martie 2017 (M. Of. 213/2017)
LEGE nr. 24 din 21 martie 2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 213 din 29 martie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de piaţă având ca obiect instrumente financiare admise sau care urmează să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau tranzacţionate pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau pe un sistem organizat de tranzacţionare supravegheat de autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., precum şi emitenţilor de astfel de instrumente financiare, ofertelor publice de valori mobiliare şi operaţiunilor privind abuzul pe piaţă.(2) prezenta lege se aplică activităţilor emitenţilor şi operaţiunilor prevăzute la alin. (1), desfăşurate pe teritoriul româniei, precum şi unor situaţii expres ...