Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
proceduri de garantare din 15 ianuarie 2019
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 980 bis din 20 Noiembrie 2018 (M. Of. 980 bis/2018)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 28 septembrie 2018 aferent măsurilor I.6, I.23, II.2, IV.4 din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 980 bis din 20 noiembrie 2018
──────────conţinut de ordinul nr. 1.395 din 28 septembrie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 980 din 20 noiembrie 2018.────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentrupescuit Şi afaceri maritime2014 - 2020prioritatea uniunii europene 1promovarea pescuitului sustenabil din punctul de vedereal mediului, eficient din punctul de vedere al utilizĂriiresurselor, inovator, competitiv Şi bazat pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 1.4 - sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor dindomeniul pescuitului, inclusiv a flotei costiere la scară mică şi îmbunătăţireasiguranţei sau a condiţiilor de lucru.măsura i.6: diversificarea veniturilor şi noi forme de venittipul apelului: competitiv, cu termen ...
Monitorul Oficial 15 din 07 Ianuarie 2019 (M. Of. 15/2019)
DECIZIA nr. 605 din 27 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10-10^4 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 7 ianuarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 1116 din 29 Decembrie 2018 (M. Of. 1116/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1116 din 29 decembrie 2018
Având în vedere obiectivul asumat prin programul de guvernare de realizare a unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi inclusive bazată pe o forţă de muncă calificată şi retribuită conform calificării, ţinând cont că dezvoltarea economică nu este la acelaşi nivel în toate judeţele, decalajele între judeţe fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice disponibile către judeţe şi localităţi cu potenţial financiar mai redus,având în vedere potenţialul turistic semnificativ al româniei, atât în scop recreativ, cât şi balnear, luând în considerare prevederile programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activităţii şi capacităţii unităţilor turistice cu scopul ...
Monitorul Oficial 1077 din 19 Decembrie 2018 (M. Of. 1077/2018)
REGULAMENT nr. 16 din 13 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1077 din 19 decembrie 2018
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (2), art. 14 şi art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,potrivit hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere financiară nr. 96/2018,în urma deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din cadrul şedinţei din data de 12 decembrie 2018,autoritatea de supraveghere financiară emite următorul regulament:art. iregulamentul autorităţii de supraveghere financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1006 din 15 decembrie 2016, ...
Monitorul Oficial 801 din 19 Septembrie 2018 (M. Of. 801/2018)
ORDIN nr. 167 din 5 septembrie 2018 privind modificarea şi completarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 801 din 19 septembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 99 lit. e),l) şi m), ale art. 100 pct. 61,73,75^1 şi 89^1, ale art. 130 alin. (1) lit. m),n),o),r) şi s), ale art. 130^1,art. 145 alin. (5) şi ale art. 174 alin. (5) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale premisei (19) din regulamentul (ue) nr. 715/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.775/2005,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. q) din ordonanţa ...
Monitorul Oficial 604 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 604/2018)
LEGE nr. 167 din 10 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 16 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. art. ilegea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7^1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:"(10) anre asigură creşterea gradului de informare şi conştientizare a drepturilor clienţilor finali de energie electrică în relaţia cu operatorii economici participanţi la piaţa de energie electrică şi întreprinde toate măsurile necesare pentru punerea la dispoziţia acestora de informaţii practice."2. la articolul 51, alineatul ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...