Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedura de notificare din 5 aprilie 2005
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 772 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 772/2018)
DECIZIA nr. 39 din 30 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 7 septembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 744 din 28 August 2018 (M. Of. 744/2018)
NORME METODOLOGICE din 31 iulie 2018 pentru aplicarea de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.061 din 31 iulie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 744 din 28 august 2018.──────────art. 1scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă reglementarea modului de instituire a unei scheme de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, pentru susţinerea accesului pe pieţe externe a operatorilor economici români, denumiţi în continuare operatori, prin acordarea de ajutoare de minimis sub forma unei alocaţii financiare nerambursabile de tip sprijin forfetar în vederea internaţionalizării acestora. art. 2(1) obiectivul programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, denumit în ...
Monitorul Oficial 723 din 22 August 2018 (M. Of. 723/2018)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 3 august 2018 Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 723 din 22 august 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 772 din 3 august 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 723 din 22 august 2018.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 4 „incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.16 „consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă“.(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) nr. 1.407/2013^1 ...
Monitorul Oficial 718 din 20 August 2018 (M. Of. 718/2018)
DECIZIA nr. 228 din 19 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 718 din 20 august 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 5 din 14 August 2018 (M. Of. 5/2018)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 361 din 12 iulie 2018 la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a Ministerului Transporturilor pe perioada 2018-2020 EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 14 august 2018
În temeiul legii nr. 62/2011, între:1. ministerul transporturilor (m.t.) în calitate de ordonator principal de credite;patronatul reprezentat de: reprezentanţii ministerului transporturilor numiţi prin nota ministrului transporturilor nr. 22747/06.06.2018;2. salariaţii, reprezentaţi, potrivit legii nr. 62/2011, de federaţia sanitas din româniaa intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a ministerului transporturilor pe perioada 2018-2020:cap. idispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a ministerului transporturilor, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului ...
Monitorul Oficial 712 din 16 August 2018 (M. Of. 712/2018)
STATUT din 29 septembrie 2007 (*republicat*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 712 din 16 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 3 din 29 septembrie 2007, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 712 din 16 august 2018.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g.art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, control ...
Monitorul Oficial 681 din 06 August 2018 (M. Of. 681/2018)
ORDIN nr. 161 din 1 august 2018 privind modificarea şi completarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 681 din 6 august 2018
Având în vedere prevederile art. 99 lit. e), l) şi m) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale premisei (19) din regulamentul (ue) nr. 715/2009 al comisiei din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.775/2005, şi ale art. 3 pct. 16 din regulamentul (ue) 2017/459 al comisiei din 16 martie 2017 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de abrogare a regulamentului (ue) nr. 984/2013,în ...
Monitorul Oficial 622 din 18 Iulie 2018 (M. Of. 622/2018)
DECIZIA nr. 455 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 18 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...