Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedura de implementare din 5 iulie 2007
Monitorul Oficial 545 din 28 August 2013 (M. Of. 545/2013)
ORDIN nr. 1.349 din 14 august 2013 privind modificarea si completarea Instructiunilor pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operatiunilor necesare finantarii Programului PHARE cu sume din contributia financiara a Comunitatii Europene si cu sume de la bugetul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 1.816/2008 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 28 august 2013
În conformitate cu:- prevederile art. 8 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate româniei de către comunitatea europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, aprobată prin legea nr. 22/2000, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederile art. 4 alin. (3) şi ale art. 6^1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 63/2007 privind regimul veniturilor încasate de autorităţile contractante pe parcursul licitării şi implementării contractelor din cadrul proiectelor ex-ispa şi phare finanţate de uniunea europeană, aprobată prin legea nr. 367/2007, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederile memorandumului de înţelegere dintre guvernul ...
Monitorul Oficial 539 din 26 August 2013 (M. Of. 539/2013)
HOTARARE nr. 9 din 14 august 2013 privind sustinerea examenului de atribuire a calitatii de consultant fiscal - sesiunea octombrie 2013 EMITENT: CAMERA CONSULTANTILOR FISCALI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 26 august 2013
În baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal, aprobat prin hotărârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 4/2007, cu completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 9 august 2013, hotărăşte:art. 1 (1) examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal va avea loc în municipiul bucureşti la data de 5 octombrie 2013.(2) locul de desfăşurare a examenului se ...
Monitorul Oficial 496 din 07 August 2013 (M. Of. 496/2013)
ORDONANTA nr. 15 din 24 iulie 2013 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corectiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislatia din domeniul achizitiilor publice pentru Programul operational sectorial Mediu 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 7 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1 prezenta ordonanţă se aplică beneficiarilor de fonduri europene, instituţii publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi operatori regionali, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. h) din legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, din cadrul programului operaţional sectorial mediu 2007-2013, pe întreaga perioadă de implementare a ...
Monitorul Oficial 472 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 472/2013)
ORDONANTA nr. 14 din 17 iulie 2013 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corectiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislatia din domeniul achizitiilor publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1 prezenta ordonanţă se aplică beneficiarilor de fonduri europene, instituţii publice locale, respectiv comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului bucureşti, judeţele, municipiul bucureşti, instituţii publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora, din cadrul programului operaţional regional 2007-2013, până la sfârşitul perioadei de implementare a programului.art. 2 (1) creanţele bugetare rezultate din corecţiile financiare şi sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecţiilor, în aplicarea ...
Monitorul Oficial 471 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 471/2013)
ORDIN nr. M.72 din 10 iulie 2013 pentru abrogarea unor ordine ale ministrului apararii nationale emise in perioada 1990-2012 EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 30 iulie 2013
În vederea aplicării prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 65 alin. (2) din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. i prin prezentul ordin se abrogă următoarele ordine:1. ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 16/1990*) privind absolvirea participanţilor la întâlnirile cu guvernul şi organele de conducere ale ministerului apărării naţionale de unele repercusiuni;2. ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 20/1990*) privind înfiinţarea unor ...
Monitorul Oficial 441 din 19 Iulie 2013 (M. Of. 441/2013)
METODOLOGIE din 12 iunie 2013 de atribuire a administrarii si a custodiei ariilor naturale protejate EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 19 iulie 2013
Cap. iatribuirea administrării ariilor naturale protejateart. 1(1) ariile naturale protejate care necesită structuri de administrare proprii se atribuie în administrare de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, denumită în continuare autoritatea responsabilă, pe bază de contract de administrare.(2) În vederea încheierii contractelor de administrare pentru una sau mai multe arii naturale protejate, autoritatea responsabilă organizează două sesiuni de atribuire pe an, câte una în fiecare semestru.(3) administratorul desemnat transmite autorităţii responsabile şi structurilor din subordine, conform competenţelor teritoriale, un raport anual de activitate, până la sfârşitul lunii martie a anului viitor, conform structurii prezentate în anexa nr. 4.art. 2(1) ...
ORDIN nr. 1.470 din 12 iunie 2013 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrarii si a custodiei ariilor naturale protejate EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 19 iulie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. 170.539/f.u. din 23 aprilie 2013 al direcţiei managementul ariilor naturale protejate,în temeiul art. 18 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 49/2011, şi al art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice,ministrul mediului şi schimbărilor climatice emite următorul ordin:art. 1se aprobă metodologia de atribuire a administrării şi ...
Monitorul Oficial 429 din 15 Iulie 2013 (M. Of. 429/2013)
ORDIN nr. 628 din 9 iulie 2013 pentru modificarea anexelor nr. 1 si 2 la Ordinul ministrului transporturilor si al ministrului economiei si finantelor nr. 28/75/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile in cadrul operatiunilor finantate prin Programul operational sectorial "Transport" (POS-T) 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 15 iulie 2013
Având în vedere prevederile art. 11 din hotărârea guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi abrogarea regulamentului (ce) nr. 1.260/1999 , cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 13 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările ...
ORDIN nr. 962 din 10 iulie 2013 pentru modificarea anexelor nr. 1 si 2 la Ordinul ministrului transporturilor si al ministrului economiei si finantelor nr. 28/75/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile in cadrul operatiunilor finantate prin Programul operational sectorial "Transport" (POS-T) 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 15 iulie 2013
Având în vedere prevederile art. 11 din hotărârea guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi abrogarea regulamentului (ce) nr. 1.260/1999 , cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 13 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările ...
Monitorul Oficial 427 din 15 Iulie 2013 (M. Of. 427/2013)
ORDIN nr. 34 din 31 mai 2013 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizatiilor de infiintare si a licentelor in sectorul gazelor naturale EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 15 iulie 2013
Având în vedere prevederile art. 118, 139 şi 152 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1se aprobă regulamentul pentru acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2operatorii economici care solicită autorităţii naţionale de reglementare ...